‹ Cuprinsul site-ului · Pagina principală a muzeului · 🌐 Lingua / Language

Discuții politice, moțiuni, acte în Consiliul Comunal
al Municipiului Genova

îngrijit de Roberto Quaglia

În timpul uneia dintre identitățile sale (în care a purtat cu meșteșug masca unui fel de pseudo-seriozitate) Roberto Quaglia a fost Consilier Comunal și lider al grupului Listei Pannella în Consiliul Comunal al Genovei de la începutul lui 1995 până la sfârșitul lui 1997. La termenul electoral, în ciuda diverselor oferte pentru o nouă candidatură, a hotărât să nu se mai prezinte la alegeri, iar acum se dedică unor treburi hotărât mai importante și bine îndepărtate de politică.
Politica a slujit doar la a învăța câteva lucruri. De pildă, că nimic din ceea ce veți citi pe aceste pagini nu i-a folosit de fapt Genovei și genovezilor ori oricui altcuiva. NICIUNA dintre moțiunile duse cu trudă până la aprobare de Roberto Quaglia n-a fost apoi pusă în practică de primărie (în totală disprețuire, așadar, a demnității Consiliului Comunal) și, mai rău încă, însuși Consiliul Comunal s-a spălat frumușel pe mâini de sistematica neîndeplinire a primăriei față de voturile consiliare (mai cu seamă cele ale lui Quaglia). Luând act de toate acestea, Roberto Quaglia a avut bunul gust de a se întoarce să se ocupe de lucruri serioase. Precum suprarealismul.
Ceea ce urmează e un reziduu fosil al acelei perioade și doar ca atare trebuie luat în considerare.
Cred că venirea Internetului va transforma profund raportul dintre cetățeni și aleșii lor din instituții. Internet va putea oferi în viitor o transparență totală asupra tuturor actelor politice și administrative. Încă din ianuarie 1997 mă lupt, în Consiliul Comunal al Genovei, pentru a angaja Municipiul să pună pe Internet toate actele sale mai semnificative, cu scopul de a garanta cetățenilor putința de a urmări în detaliu activitățile primarului, ale primăriei și ale fiecărui viceprimar și consilier. Cetățenii au tot dreptul de a putea ști cum se poartă în detaliu aleșii lor și administratorii lor publici. De azi, Internet oferă mijlocul ideal pentru a da eficacitate concretă acestui drept.


ROBERTO QUAGLIA

Când acest exemplu al meu un pic pionieristic va fi în sfârșit norma, toți cetățenii vor putea oricând controla pe Internet cum se poartă politicienii aleși de ei. Ce spun în Consiliul Comunal ori în Parlament cei pe care i-ai ales? Cum votează? Ești sigur că ei reprezintă mereu interesele și voințele tale? Cum poți să te încrezi în ceea ce scriu ziarele despre politicienii pe care i-ai votat? Care e adevărul acțiunilor lor? Internet va da răspunsuri credibile acestor întrebări legitime și de datorie ale tale.

Această pagină conține câteva moțiuni aduse de mine în discuție în Consiliul Comunal al Genovei. Pentru unele moțiuni am socotit folositor să pun online întreaga discuție purtată în Consiliu. Veți găsi în privința asta fiecare cuvânt rostit de consilieri și de viceprimari. Toate intervențiile. Toate pozițiile. Toate voturile. Și chiar și ceva revistă a presei. E un exemplu pe care am vrut să-l ofer despre cum va putea fi gândită punerea online a proceselor-verbale ale Consiliului Comunal al unui mare oraș. Exemplul meu și încercarea mea sunt deocamdată unice în Italia. Sper să pierd cât mai curând cu putință acest nefolositor privilegiu.

Roberto Quaglia, 1997
Consilier Comunal și lider de grup

Credeți că puteți să nu rămâneți înmărmuriți de a mea

? ? ?


Iată sumarul documentelor politice disponibile aici:
Acest tabel cuprinde câteva documente produse de mine în timpul așa-zisei mele activități politice, inclusiv diverse discursuri de-ale mele. Nu mai sunt Consilier Comunal, așa că nu băgați de seamă faptul că din aceste documente pare în schimb că încă sunt. Intrați oricum pe riscul și pericolul vostru.

  • Moțiune pentru organizarea la Genova a unei manifestări despre viitor și despre science fiction, și intervenția aferentă.
  • Moțiune pentru organizarea la Genova a unei manifestări culturale despre cultura română contemporană, și intervenția aferentă.
  • Prima Moțiune (iulie '96) pentru a angaja Municipiul Genova să-și promoveze propria imagine pe Internet; urmează întreaga discuție în Consiliul Comunal, cuprinzând toate intervențiile în sală.
  • A doua moțiune (februarie '97) pentru a angaja Municipiul Genova să-și promoveze propria imagine pe Internet și să garanteze transparența asupra actelor administrative. Urmează întreaga discuție în Consiliul Comunal, cuprinzând toate intervențiile în sală.
  • Moțiune pentru a deschide discuția pe tema zgomotelor de seară din Centrul Istoric al Genovei, în urma unei revitalizări a acestuia.
  • Moțiune despre legalizarea derivaților de cannabis și folosirea terapeutică a opiaceelor. Urmează: transcrierea integrală a întregii discuții în privința asta.
  • Ordine de zi despre problema emergentă a sclaviei în scop de prostituție la Genova ca și în celelalte orașe italiene. (notă postumă: la vremea (1997) când am prezentat această moțiune am numit fenomenul „sclavie”, stârnind astfel ilaritatea câtorva consilieri și indiferența aproape tuturor celorlalți. La vremea (1997) cuvântul sclavie nu era aproape niciodată folosit în privința acestei probleme, iar a-l pomeni într-un consiliu comunal era socotit cel puțin extravagant. Azi a intrat în vocabularul comun al ziariștilor și politicienilor)

--- REVISTA PRESEI ---


Scrivi a Roberto QuagliaPicture of Roberto QuagliaHomepage di Roberto Quaglia

COPERTĂ | CUPRINS | BIOGRAFIE | SCRIERILE MELE | SCIENCE FICTION | IMAGINI | | REVISTA PRESEI | LIBRĂRIE | POSTER | POLITICĂ | SATIRĂ | GUSTURI | PRIETENI | UMANITATE DIVERSĂ | CONTRIBUIE LA VIAȚA LUI ROBERTO | CONTACTE | LINKURI |

Photo of Roberto Quaglia Photo of Roberto Quaglia

Dacă vreți să contactați acest mutant
care cu timpul își schimbă fața,
știți cum să faceți.

Dacă nu știți, FACEȚI CLIC AICI

Dacă chiar nu reușiți, duceți-vă să vă plimbați

Ultima modificare, 23 octombrie 2003

© 1995-2006 by Roberto Quaglia