Intervenția lui Roberto Quaglia (Lista Pannella)
Când eram copil și mergeam la școală, îmi amintesc că printre altele mi s-a predat în mare istoria Americii. Unul dintre fenomenele cele mai înfiorătoare pe care ni le predau despre istoria Americii era abominația colosalului negoț de sclavi care, cu secole în urmă, a marcat o întreagă epocă. Negustorii de sclavi acostau cu corăbiile lor pe coastele africane, năvăleau înarmați printre neapăratele triburi locale și literalmente răpeau mii și mii de ființe umane care, ca vitele, erau transportate în America spre a fi reduse la sclavie pe plantațiile de bumbac și aiurea. Apoi a fost Războiul de Secesiune. După cum știm, au învins nordiștii, sclavia a fost abolită și totul s-a sfârșit cu bine.
E așadar poate în virtutea acestei moșteniri culturale comune că în ultimii ani a trebuit să-mi dau seama cu crescândă consternare că asemenea orori ale trecutului, care — cred — urmează să fie predate în școlile italiene ca atare, sunt cu totul altceva decât moarte și îngropate. Mai rău, asemenea orori sunt printre noi, printre noi italienii, printre noi genovezii, și iată de ce chestiunea privește îndeaproape și Consiliul nostru Comunal, fiindcă noi, noi italienii, noi genovezii, suntem cu drept deplin părtași la aceste orori, chiar dacă, din rațiuni de cea mai joasă conveniență, foarte puțini dintre noi țin să-și dea seama de asta și preferă să ascundă, lor înșiși și celorlalți, această infamă stare de lucruri.
Pentru cine e atât de orb încât n-a priceput încă despre ce naiba vorbesc, precizez că mă refer la negoțul de ființe umane în scop de exploatare sexuală. Un detaliat și demn de încredere studiu al Caritas, Parsec și Universității din Florența estimează că sunt azi în Italia între 19.000 și 25.000 de fete străine dedate prostituției, aproape totalitatea cărora se află în regim de sclavie. Repet ideea: între 19.000 și 25.000 de fete, aproape totalitatea cărora trăiește într-un adevărat regim de sclavie! Nu e o părere a mea, domnule președinte, domnule primar, doamnelor și domnilor colegi. E vorba de o situație obiectivă de fapt, care reiese în chip incontestabil din actele unui recent seminar promovat în privința asta de Caritas Italiana, ale cărui argumente cele mai semnificative au fost reluate de mine printre premisele moțiunii pe care o prezint și pe care deci nu le repet pe larg în această intervenție a mea.
Așadar zeci de mii de sclave printre noi, ca zeci de mii de sclavi în acea îndepărtată Americă sclavagistă pe care în vorbe — vai nouă, adesea doar în vorbe — suntem cu toții atât de gata s-o osândim fără îndoieli, nici apel. Desigur, nu e același lucru, va spune cineva. Dar, răspund eu, deosebirile care totuși există nu ne fac nicio cinste, de vreme ce e vorba de diferențe aparente și nu substanțiale, un văl ipocrit cu funcție de alibi pentru conștiințe.
Ei, da, doamnele și domnii mei, sclavia în Italia azi există, dar utilizatorilor finali ai acestei abominații — cei pentru care ea e săvârșită — nu le convine să știe că de sclavie e vorba. Le-ar strica poate plăcerea pubiană. Sclavia modernă se deghizează spre a evita scrupule de conștiință celui care folosește serviciile pe care ea le oferă. La Genova ca și în Italia, doamnele și domnii mei, azi se merge la curve — și mă veți ierta dacă citez Realitatea cu limbajul realității — în eronata convingere de a plăti o fată liberă care liber a ales să presteze servicii sexuale în schimbul banilor. În schimb, în majoritatea cazurilor, nu e deloc așa. Realitatea e diferită de cum, din conveniență, pare. Cea mai mare parte a fetelor e atrasă în țara noastră cu înșelăciunea, iar odată aici, la noi, în Italia, o țară pe care ne place s-o credem liberă, e redusă la sclavie.
Căutând firul de păr în Om, nu e deloc nefondat să presupunem că și pe vremea sclaviei în America, beneficiarii serviciilor prestate de sclavi aveau puțină conștiință a aspectului condamnabil al fenomenului la care erau părtași. La urma urmei, nu ei răpiseră ființe umane și le reduseseră la sclavie. Ei plăteau sclavii în momentul cumpărării, apoi îi adăposteau și hrăneau toată viața în schimbul muncii lor. Probabil, în ochii lor nu era nimic straniu și condamnabil. La urma urmei, și azi lumea liberă e plină de persoane care prin munca lor reușesc cu greu să-și asigure hrana necesară și un adăpost. Ca să nu mai vorbim de cei fără muncă din țările unde, nemuncind, mori îndată de foame. Sclavagiștii americani aveau așadar probabil o foarte bună părere despre ei înșiși și despre ceea ce făceau, de vreme ce vădit nu vedeau în asta nimic rău, întocmai ca mulți cetățeni italieni care, azi, socotesc perfect normal și convenabil să se folosească mai mult ori mai puțin sistematic de serviciile sexuale ale sclavelor oferite lor pe stradă. Gestul de a plăti prestația îl eliberează de fapt pe client de orice bănuială că a abuzat de o sclavă. Dar noi știm că acei bani vor ajunge în buzunarele sclavagiștilor, cărora acele fete literalmente le aparțin.
În plus, mai e de luat în considerare un alt argument: psihicul uman e o materie tare curioasă. Ființele umane, mai cu seamă când sunt tinere, își dobândesc propria identitate în funcție de ceea ce fac obișnuit. Motiv pentru care cea mai mare parte a acestor fetițe aruncate pe trotuar împotriva voinței lor, după o vreme, se resemnează să fie ceea ce au fost silite să devină. Asta să nu slujească drept alibi pentru nimeni. Și pe vremea sclavagismului în America, celei mai mari părți a sclavilor în cele din urmă nu-i rămânea altceva decât identitatea de sclav. Mulți dintre cei care se nășteau acolo sclavi nu visau deloc să fie într-o zi eliberați, atât erau și mintal sclavi. Toate astea nu justifică nici sclavagismul de atunci, nici pe cel de azi.
Dar ceea ce cu adevărat mă neliniștește, trebuie să mărturisesc, nu e tocmai faptul că azi în Italia, precum și azi la Genova, se practică sclavagismul și că cetățenii italieni și cei genovezi îi sunt utilizatorii. De la masa ființelor umane m-am resemnat să nu aștept prea multe. Ceea ce mă neliniștește e că însăși instituțiile societății noastre civile sunt practic inerte și indiferente în fața unei asemenea stări de lucruri. Ici-colo cineva se indignează, e adevărat. Dar sunt indivizi izolați. Și folosesc la puțin. Instituțiile ca atare sunt în această privință neclintite, nemișcate, cu totul nefolositoare, ocupate cu cu totul alte treburi. Această stare de lucruri trebuie să se schimbe repede. E de neîngăduit ca într-o țară care se zice civilizată, în care toți se întrec în a ocroti drepturile oricui, cu condiția ca treaba să garanteze întoarceri economice ori electorale, să se țină ochii foarte strâns închiși spre a nu vedea și a nu combate rușinoasa încălcare a drepturilor umane care în țara noastră azi se săvârșește prin perpetua exploatare sexuală silită a unor tinere fetițe străine care au visat o viață mai bună în țara noastră și cărora țara noastră azi le rezervă în schimb doar sclavie și violuri. Dacă vorbele mele sună melodramatic pentru cineva, garantez că ele sunt în schimb cu mult mai puțin dramatice decât cruzimile pe care fetele deportate — Da! Deportate! — în țara noastră sunt silite să le îndure. Pe 25 aprilie trecut, Ziua Eliberării — și numai Dumnezeu știe câte mii de fetițe străine azi în Italia visează să fie eliberate de deportarea lor în Italia — pe 25 aprilie trecut, lângă Trezzo sull'Adda, e găsită o fată albaneză moartă. Partea stângă a feței e sfârtecată de trei lovituri de ciocan. Trupul e spintecat de la trahee la pubis și de la rinichi la rinichi. Spintecat în cruce spre a extrage copilul de trei luni pe care îl purta în pântece. Spintecată în văzul tuturor spre a le arăta celorlalte sclave ce s-ar fi întâmplat cu oricine ar fi încercat să scape de prostituție concepând un copil. Și aceasta e Italia azi. Trebuie să deschidem ochii, să ne dăm seama și să acționăm în consecință.
La Genova, ca în restul Italiei, se încalcă azi drepturi umane! De câte ori s-a oprit acest Consiliu să cheltuiască vorbe spre a comemora orori îndepărtate în timp, spre a stigmatiza drepturile umane încălcate aiurea? Totul e bine, totul e sfânt și noi o știm bine, dar cu condiția de a nu neglija oroarea cea mai mare dintre toate din pricina faptului că ne privește direct, fiind noi părtași la ea. Da, părtași! Unde nu e cerere, nu se dezvoltă o piață. Negoțul de sclave în Italia azi există fiindcă multor italieni le convine să existe, chiar dacă din lașă ipocrizie ei se prefac că nu există, și fiindcă celorlalți italieni, care de sclave nu se folosesc, de soarta acestora le pasă puțin, ca să nu spun deloc.
Când Franța a efectuat de curând binecunoscutele explozii nucleare, o parte dintre noi italienii au boicotat piața produselor franceze. De ce niciunul dintre acești virtuoși n-a cerut vreodată cu glas tare boicotarea pieței prostituției sclavagiste? O parte dintre noi italienii din când în când chiar invocă cu glas tare boicotarea unei rețele de televiziune ori a alteia. De ce niciunul dintre acești virtuoși n-a cerut vreodată cu glas tare boicotarea pieței prostituției sclavagiste? În Italia se boicotează cu plăcere de toate: de la taxe la reguli, de la blănurile de nurcă de crescătorie la cărțile intelectualilor care nu sunt de crescătorie. Referendumurile. Departe de mine gestul de a contesta rațiunile vreunui boicot. Fiecare e liber să boicoteze ce-i place mai mult. Totuși mă întreb: de ce niciunul dintre acești virtuoși n-a cerut vreodată cu glas tare boicotarea pieței prostituției sclavagiste?
Ceea ce lipsește în această privință în Italia e conștiința a ceea ce se petrece. Lagărele de concentrare naziste și exterminarea evreilor au fost cu putință fiindcă nimeni atunci în Germania, în afară de mai-marii naziști, n-a știut ori n-a vrut să știe ce se petrecea. Sclavia azi în Italia, păstrând proporțiile, prosperă din aceleași rațiuni: indiferența și orbirea tuturor care lasă mână liberă câtorva criminali.
Ce putem face noi, micul și modestul nostru Consiliu Comunal, spre a înfrunta cu demnitate această nedemnă stare de lucruri? Nu prea multe, ce-i drept. Dar nici puține. În realitate, putem face exact tot ce e cu putință, adică ceea ce ne vine în minte că am putea face în privința asta și care intră în atribuțiile noastre. Mi-am îngăduit o tautologie, spre a evidenția datoria noastră de a nu lăsa nimic neîncercat spre a înfrunta cum se cuvine acest gen de situație.
Înainte de toate, trebuie să ne dăm pe deplin seama de gravitatea problemei. Mă îndoiesc că o astfel de conștiință există deja, în acest Consiliu, în măsura cuvenită. Îmi amintesc că atunci când pentru prima oară, în conferința liderilor de grup, am pomenit faptul că am în lucru o moțiune despre problema sclaviei la Genova, am stârnit ilaritate la unii colegi — și chiar la un viceprimar! În această privință, citez textual vorbele rostite de curând de ministrul Livia Turco: „...discutând despre «negoț» cu o ziaristă deja sensibilă la problemă, am observat că interlocutoarea mea rămânea o clipă înmărmurită de tipul de terminologie folosit de mine.”
Sunt vorbele ministrului Livia Turco. Asistăm fără s-o vedem — cu ochii căptușiți de jamboane televizive — la un adevărat negoț de sclave, pe care conștiința cu greu îl prinde în toată cruzimea lui, atât pare ieșit dintr-un neverosimil coșmar de obscure întoarceri medievale. Și totuși, trebuie să ne dăm seama de gravitatea situației, altfel niciodată nu vom avea forța de a gândi și de a face ceva cu adevărat folositor spre depășirea acestei drame.
Tot ministrul Livia Turco, cu aceeași ocazie, afirma: „Va fi așadar drept implicarea la nivel local a Administrațiilor, pentru ca ele să intervină și să sprijine propunerile și să-și asume problema.” Sunt de acord. Orașele sunt locul unde problema se afirmă și se concentrează. În orașe are infecția sclaviei moderne focarele ei cele mai rele, în orașe trebuie mobilizați anticorpii spre a ne întoarce la o sănătate civică vrednică de acest nume. Avem puține arme. Trebuie să le folosim pe toate. Trebuie mai întâi de toate să prevedem și să facem repede operative structuri în stare să primească și să ocrotească toate sclavele care ar hotărî să încerce fuga din oribila lor condiție. E un imperativ de neocolit. Ca Administrație, poate nu vom avea puterea de a smulge fizic victimele călăilor lor, dar ar fi cea mai rușinoasă omisiune de ajutor să nu ne pregătim să primim și să ajutăm fetele care, cu riscul propriei vieți și al celei a celor dragi — care nu rareori sunt ținuți ostatici în țările lor de origine — ar îndrăzni să încerce fuga din infernul lor. Cred că acum o vreme Administrația a anunțat constituirea unui observator pentru această problemă. Sper c-a făcut-o. Dar a observa nu mai e de ajuns! Se observă un peisaj, în fața unei drame se intervine! Fără să vreau să lipsesc de respect pe nimeni, atrag atenția că observarea problemei neurmată de inițiative concrete ar risca să degenereze într-un fad și steril voyeurism. Nu cred că aceasta e voința primăriei, și mi-am îngăduit fraza precedentă spre a întipări cât mai de neșters în noi toți urgența unei cotituri concrete și palpabile în angajarea noastră, a tuturor, pentru lupta împotriva sclaviei în orașul nostru și în țara noastră. Cum am spus, avem puține instrumente. Dar David l-a doborât pe Goliat cu o praștie.
Informarea e cel mai bun vaccin al nostru. Trebuie să informăm sutele ori miile de fete care în orașul nostru trăiesc în regim de sclavie despre toate drepturile și oportunitățile lor. Sclavele sunt în general îndoctrinate să se teamă de forțele de ordine și de instituțiile italiene chiar mai mult decât de temnicerii lor. Această minciună trebuie risipită. Îndemn Administrația orășenească să tipărească periodic broșuri redactate în limbile în general înțelese de fetele deportate în orașul nostru, în care să fie limpede arătate drepturile lor și oportunitățile pe care statul italian și Municipiul nostru le oferă spre apărarea lor. Să se distribuie capilar asemenea broșuri printre prostituatele care seara umplu trotuarele și în celelalte medii unde se bănuiește că fetele-sclave ar putea fi ținute ascunse. Să se repete aceleași informații pe afișe lipite în tot orașul. Să se pornească o campanie de sensibilizare, îndreptată spre toți concetățenii noștri, despre exactele trăsături ale acestei infame stări de lucruri. Băiețandrul care seara își încarcă voios o frumoasă fată străină în mașină ca să se distreze un pic se va gândi poate de două ori știind că gestul lui, adăugat celui al celorlalți, alimentează o piață a sclavelor care fără cerere n-ar exista. Se va gândi de două ori și apoi poate o va face oricum, dar între timp se va fi gândit de două ori, și alte două ori se va gândi data viitoare. Tot gândindu-se, mai devreme ori mai târziu, i-ar putea veni în minte chiar ceva nou. I-ar putea veni în minte, adică, faptul că plăcerea transgresiunii lui e dintr-odată mai mică decât neplăcerea de a se ști element cauzal și utilizator al unui negoț de sclave, și atunci, și numai atunci, poate va renunța la capriciul lui.
A informa, a informa, a informa! A informa sclavele despre oportunitățile care li se oferă, a informa cetățenii despre crima la care ei participă folosind sclavele, a informa cele mai înalte demnități ale Statului despre necesitatea unor urgente intervenții legislative și organizatorice în privința asta și despre deplina noastră disponibilitate și voință de a acționa îndată. A informa cele mai înalte organisme internaționale despre rezoluțiile noastre și a le îndemna să se activeze pe aceste teme. A contacta toate celelalte capitale de provincie italiene spre a le informa despre hotărârile noastre și a stabili legături de cooperare. A informa, iată primul lucru de făcut. Urmează celelalte. Sper să se facă. Dacă italienii nu vor ști să depășească actuala infamie a acestei perpetue deportări în masă a mii de fete în sclavie, smulse din normele lor și din familiile lor îndepărtate spre a fi reduse la carne de sex silită pe trotuarele italiene, pentru inconștienta satisfacție sexuală a atâtor cumsecade italieni, va fi într-adevăr, dar zic într-adevăr, de rușine să fii italian.
Cu ani în urmă, legende urbane evocau spectrul unui negoț de albe, răpite în țările noastre și vândute unor obscuri șeici beduini din țări îndepărtate, în ale căror haremuri ele ar fi rămas pe vecie închise. Probabil asemenea legende aveau ceva adevărat. Nicio persoană care să fi fost vreodată în asemenea fantomatice haremuri nu s-a mai întors să povestească. Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă propria fiică ar fi răpită și condamnată să satisfacă toată viața poftele vreunui amărât sultan din oaza lui din mijlocul unui deșert uitat? Asta, din fericire, nu se întâmplă niciodată ori aproape niciodată. Sigur e în schimb că azi se petrece invers. Noi italienii suntem, pentru vreun părinte îndepărtat și pentru mintea înspăimântată a fetițelor deportate la noi, scârboșii sultani care, cu disprețul a toate, își fac nevoile acolo unde, în ciuda aparențelor prefăcute, nu se cere deloc ca asemenea nevoi să se facă. Să luăm act de asta și să acționăm în consecință în toate modurile cu putință.
Roberto Quaglia
Ill.mo Sindaco
del Comune di Genova
Ordine de zi
d e s p r e e m e r g e n t a 
p r o b l e m ă 
a s c l a v i e i
a î n s c o p d e p r o s t i t u ț i e
a G e n o v a c a ș i î n a l t e o r a ș e i t a l i e n e
Consiliul Comunal al Genovei
Având în vedere că
în Convenția suplimentară privitoare la abolirea sclaviei, a negoțului de sclavi și a instituțiilor și practicilor analoge sclaviei, semnată la Geneva pe 7 septembrie 1956, se citește printre altele:
- PREAMBUL:
- Considerând că libertatea e un drept pe care toate ființele umane îl dobândesc la naștere;
- Conștienți de ceea ce popoarele Națiunilor Unite au confirmat în Cartă, credința lor în demnitatea și valoarea ființei umane;
- Considerând că Declarația universală a drepturilor omului, pe care Adunarea generală a proclamat-o ca ideal comun de atins pentru toate popoarele și toate Națiunile, dispune că nimeni nu va fi ținut în sclavie și că sclavia și negoțul de sclavi sunt abolite în toate formele lor;
- Recunoscând că, după încheierea, la Geneva, pe 25 septembrie 1926, a Convenției privitoare la sclavie, care urmărește suprimarea sclaviei și a negoțului de sclavi, s-au făcut noi progrese în această direcție;
- Ținând seama de Convenția din 1930 privitoare la munca forțată și de ceea ce s-a făcut ulterior de Organizația Internațională a Muncii și de ceea ce privește munca forțată obligatorie;
- Constatând totuși că sclavia, negoțul de sclavi și instituțiile și practicile analoge sclaviei nu au fost încă eliminate în toate regiunile lumii;
- Hotărând, în consecință față de Convenția din 1926, care e mereu în vigoare, să se folosească de o Convenție suplimentară destinată să intensifice eforturile, atât naționale, cât și internaționale, care urmăresc abolirea sclaviei, a negoțului de sclavi și a instituțiilor și practicilor analoge sclaviei;
- SECȚIUNEA ÎNTÂI
- Articolul întâi.
Fiecare Stat participant la prezenta Convenție va lua toate măsurile, legislative și altele, care vor fi realizabile și necesare spre a obține progresiv și de îndată ce e cu putință abolirea completă a instituțiilor și practicilor următoare, acolo unde acestea încă există, adică acelea care intră ori nu în definiția sclaviei ce apare în art. 1 al Convenției privitoare la sclavie semnată la Geneva pe 25/9/1926;
- a) sclavia pentru datorii, adică condiția care rezultă din faptul că un debitor e angajat să furnizeze, ca garanție a unei datorii, serviciile sale personale ori pe cele ale cuiva asupra căruia are autoritate; dacă valoarea acestor servicii nu e destinată lichidării datoriei ori dacă durata acestor servicii nu e limitată, nici caracterul lor definit, există sclavie pentru datorii;
- b) sclavia, adică condiția oricui e ținut prin lege, obicei ori înțelegere să trăiască și să muncească pe un pământ aparținând altei persoane și să furnizeze acestei alte persoane, în schimbul unei plăți ori gratuit, anumite servicii determinate, fără a putea schimba această condiție;
- c) Toate instituțiile, adică practicile în virtutea cărora:
- I) o femeie, fără a avea dreptul de a refuza, e promisă spre căsătorie în schimbul unei
- contraprestații în bani ori în natură vărsate părinților ei, tutorelui ei, familiei ei ori altor persoane ori grupuri de persoane;
- II) soțul unei femei, familia ori alții au dreptul de a ceda femeia unui terț, cu titlu oneros ori în alt mod;
- III) femeia poate, după moartea soțului ei, să fie moștenită de altă persoană;
- d) orice instituție ori practică în virtutea căreia un copil ori un adolescent sub 18 ani e încredințat, fie de părinții lui, ori de unul dintre ei, fie de tutorele lui, unui terț, cu plată ori nu „la predare”, în vederea exploatării muncii convenite a copilului ori a adolescentului.
- SECȚIUNEA II (Negoțul de sclavi)
- Articolul 3
- Faptul de a transporta ori de a încerca să transporți sclavi dintr-o țară în alta cu orice mijloc de transport ori faptul de a fi complice la aceste activități va constitui o infracțiune penală față de legea Statelor Participante la Convenție, iar persoanele recunoscute vinovate de o asemenea infracțiune vor fi pasibile de pedepse foarte aspre.
- a) Statele participante vor lua toate măsurile eficace spre a împiedica navele și avioanele autorizate să străbată teritoriul lor să transporte sclavi și vor lua toate măsurile eficace spre a pedepsi persoanele vinovate de aceste acte ori vinovate de a folosi teritoriul național în acest scop;
- b) Statele participante vor lua toate măsurile eficace pentru ca porturile lor, aeroporturile lor și coastele lor să nu poată servi la transportul sclavilor.
- Statele participante la Convenție vor schimba informații spre a asigura coordonarea practică a măsurilor luate de ele în lupta împotriva negoțului de sclavi și se vor informa reciproc despre toate cazurile de negoț de sclavi și despre toate tentativele de infracțiune de acest gen de care vor avea cunoștință.
- Articolul 4
Toți sclavii care se refugiază la bordul unei nave a unui Stat participant la prezenta Convenție vor fi liberi „ipso facto”. - SECȚIUNEA IV (Definiții)
- Articolul 7
În scopul prezentei Convenții:
- a) Sclavia, așa cum e definită în Convenția din 1926, e starea ori condiția unui individ asupra căruia se exercită atribuirea dreptului de proprietate, iar sclavul e individul care se află în această condiție.
- b) Persoana „în condiție de sclavie” e cea care e indicată în Statut, adică în condiția care rezultă dintr-una dintre instituțiile ori practicile prevăzute în articolul întâi al prezentei Convenții.
- c) „Negoțul de sclavi” stabilește și cuprinde toate actele de capturare, de cumpărare ori de cedare a unei persoane spre a o reduce la sclavie, toate actele de cumpărare a unui sclav în vederea vânzării lui ori a schimbării lui, precum și în general toate actele de comerț și transport al sclavilor și acelea care sunt mijloacele de transport folosite.
- SECȚIUNEA V (Cooperarea între Statele Participante și comunicarea de informații)
- Articolul 8
- Statele Participante la Convenție s-au angajat reciproc să-și ofere un sprijin mutual și să coopereze cu Organizația Națiunilor Unite în vederea dispozițiilor enumerate mai sus.
- Statele Participante la Convenție se vor angaja să comunice Secretarului General al Națiunilor Unite copia tuturor legilor, tuturor regulamentelor și tuturor deciziilor administrative adoptate ori puse în vigoare spre a da efect dispozițiilor prezentei Convenții.
- Secretarul General va comunica informațiile dobândite, în virtutea paragrafului al doilea al prezentului articol 8, Statelor Participante și Consiliului economic și social, care va adopta aceste discuții ca documentație de discutat și va proceda la formularea unor noi recomandări privitoare la abolirea sclaviei, a negoțului de sclavi ori a instituțiilor și practicilor care sunt obiectul Convenției.
- SECȚIUNEA VI (Clauze finale)
- Articolul 9
Nu va fi admisă nicio rezervă la Convenție. - Articolul 15
- Prezenta Convenție, ale cărei texte engleze, chineze, spaniole, franceze și ruse vor face deplină credință legală, va fi depusă în arhivele Secretarului Națiunilor Unite. Secretarul General va stabili copii certificate potrivite spre a informa Statele Participante la Convenție, precum și toate celelalte State Membre ale Națiunilor Unite și Instituțiile specializate.
- Drept care subsemnații, cuvenit autorizați de respectivele lor Guverne, au semnat prezenta Convenție la data care e reprezentată de respectivele lor semnături.
- Semnat la Oficiul European al Națiunilor Unite, la Geneva, pe 7 septembrie 1956.
stabilind că
- În textul sentinței Curții Constituționale din 8 iunie 1981 nr. 96 găsim că...
„Noțiunea de sclavie ori condiție analogă sclaviei înțeleasă ca o condiție de drept prevăzută în articolele 600-602 ale codului ... nu ținea seama de art. 1 al Convenției de la Geneva din 25 septembrie 1926 devenită lege internă italiană prin r.d. 26 aprilie 1928 nr. 1723... și reînnoită în Convenția de la Geneva din 7 noiembrie 1957 aprobată prin legea din 20 decembrie 1957 nr. 1304. În lista diverselor situații pe care Convenția le consideră instituții și practici analoge sclaviei, mai multe dintre ele sunt situații de fapt și nu de drept, fiindcă realizabile fără ca vreun act ori fapt normativ să le autorizeze.” - Iar în textul sentinței Curții cu Jurați din Florența, 23 martie 1993, găsim că...
„sclavia și condiția analogă trebuie considerate elemente normative ale faptei, a căror evaluare poate fi în mod obișnuit înfăptuită fie după o normă juridică ce califică — pozitiv ori negativ — o anume situație de fapt drept sclavie ori condiție analogă, fie în aplicarea unor parametri istorico-sociali, care să îngăduie reprimarea unor fenomene caracterizate de aceleași aspecte de ofensă a personalității individuale ce conotează figurile de sclavie istoric cunoscute.” - Și că, potrivit Casației penale secț. V, 7 decembrie 1989 în Dir. famiglia 1990, 1095...
„Oricine reduce la o condiție analogă sclaviei o persoană (mai cu seamă dacă minoră) ori cumpără o persoană aflată în condiția mai sus-numită nu poate invoca inevitabila necunoaștere a legii penale: e vorba de fapt de norme conforme principiului recognoscibilității, adică de natură a fi percepute și ca norme extrapenale de civilizație, fără îndoială în vigoare în mediul socioculteral în sânul căruia înseși normele operează.”
luând act că
CARITAS ITALIANA, împreună cu MIGRANTES, USMI, UISG, ASPE, a realizat pe 6-7 decembrie 1996 la Roma un seminar de studiu pe tema „Negoțul de ființe umane în scop de exploatare sexuală”, din ale cărui acte sunt extrase următoarele date și argumente:
- În pragul anului 2000 ne pomenim observând un fenomen pe care îl credeam dispărut pe vecie: sclavia. Azi femeia și minorul imigrat sunt reduși la sclavie spre a putea fi obiect de plăcere, exploatați sexual.
Acest fenomen, analizat de noi, implică mii de femei imigrate, amăgite, înșelate și apoi prostituate, silite, adică, cu forța să se prostitueze, de organizații criminale italiene și străine care au inventat orice formă de șantaj, chiar și afectiv, numai spre a obține câștiguri ușoare și a oferi „marfă umană” de consumat sexual.(Caritas Italiana, Migrantes, Usmi, Uisg, Aspe)
- „NEGOȚUL DE FEMEI E MAI PROFITABIL DECÂT TRAFICUL DE ARME ȘI DE DROGURI”: această declarație făcută în 1983 de Jean Fernand Laurent, raportor la Națiunile Unite pentru această problematică, nu și-a pierdut actualitatea și pune în lumină și corelația care există între fenomenele citate. Ea ne face îndată conștienți de duritatea și complexitatea a ceea ce e motivul întâlnirii noastre de azi: negoțul de ființe umane, în special femei, în scop de abuz sexual.
(Pino Gulia, Caritas Italiana)
- TRĂSĂTURI DESCRIPTIVE ALE FENOMENULUI
- Aspectul cantitativ... Estimările naționale prezentate de PARSEC (Asociația de cercetare și intervenție socială în colaborare cu Universitatea din Florența) confirmă o prezență care oscilează între 19.000 și 26.000 de unități; dar cifra ar putea fi mult mai mare dacă se consideră toate femeile făcute să tranziteze prin Italia și destinate altor țări europene.
- Fluxuri și proveniențe....
- Deși cu diferite strategii și cu diferite niveluri de implicare și conștientizare din partea femeilor, trăsătura comună și distinctivă a acestui fenomen e imposibilitatea pentru victime de a interveni liber în gestionarea propriului proiect migrator, deci reala condiție de sclavie la care sunt silite.
- Între 1989 și 1991: în concomitență cu unele evenimente care implică Europa și cu promulgarea legii 39/1990, fluxurile cresc considerabil, cu sosiri semnificative și din Europa de Est. Din punct de vedere juridic, sosirile sunt preponderent clandestine, adesea gestionate și coordonate de adevărate agenții de traficanți, atât italieni, cât și străini.
- Între 1992 și 1994: se caracterizează prin sosiri mai consistente decât precedentele, mai cu seamă din Albania și din Nigeria. În ce privește sosirile din Albania, e vorba de fete foarte tinere, preponderent nemăritate, de proveniență urbană, ademenite de conaționali doar un pic mai în vârstă decât ele care, prefăcându-se îndrăgostiți și cu promisiunea unei iminente căsătorii în Italia, le conving să expatrieze și, într-un al doilea moment, le silesc să se prostitueze. Femeile nigeriene sunt în medie mai puțin tinere decât albanezele, nemăritate, de proveniență urbană, adesea cu experiențe profesionale de cu totul alt gen. Nigerienele sunt ademenite de conaționali care avansează banii necesari pentru documente și călătorie: această datorie inițială devine una dintre cele mai mari piedici pentru ieșirea din trafic (în prezent cifra s-ar ridica la vreo șaizeci de milioane de lire). În sfârșit, consistente și sosirile din Estul European de fete angajate în munca de stradă și, se presupune, în interiorul localurilor de noapte și al centrelor de înfrumusețare.
- În prezent: predomină încă prezența albaneză și nigeriană. Caracteristicile socio-demografice ale femeilor, precum și mărturiile operatorilor confirmă o mai bună informare despre activitatea de desfășurat în Italia; cu toate astea, o mai mare conștientizare nu le ocrotește de traumele succesive și continue la care sunt supuse din pricina condițiilor de sclavie în care trăiesc. Sosirile cele mai recente sunt caracterizate de fete cu proveniență din satele interioare ale țărilor și cu o vârstă tot mai tânără, mai cu seamă pentru albaneze.
- Ipoteze de intervenție...
(...) se socotește potrivit să se considere următoarele premise (...):- Că fenomenul are relevanță locală și de aceea necesită o rețea de muncă și sprijin care să intervină îndată, concret, în favoarea victimelor.
- Că fenomenul are relevanță națională și internațională și că prin urmare necesită o dezbatere politică vie și atentă.
- Că subiecții cărora să li se adreseze intervenția sunt, pe de o parte, femeile, cărora li se cuvine un răspuns imediat și concret, și societatea în ansamblul ei, căreia să i se adreseze o informare responsabilă și nu de scandal pe această temă și o muncă de sensibilizare pe termen mediu și lung, iar pe de altă parte clienții.
- Intervenție operativă asupra victimelor: abordare, primire, orientare, asistență psihologică și legală, însoțire într-un parcurs de autonomie într-o optică de coordonare și de muncă în rețea între diferitele resurse ale teritoriului.
(Maurizio Ambrosini, Università Cattolica)
- Proiecte personalizate și realizate pe baza nevoilor reale ale persoanelor (ascultare, primire, reconstrucția personalității, reconcilierea cu sine și cu ceilalți...)
- Itinerarii cu obiective și etape.
- Ocrotire juridică (regularizare, denunț, asistență juridică...)
- Mici forme de primire, în comunități ori familii.
- Posibilitatea de transferuri pentru siguranță.
- Reinserție socială, școlară, profesională.
- Posibilitatea de întoarcere în patrie, cu cuvenite garanții, pentru cine o dorește.
- Legătură cu Ambasadele și Consulatele italiene din țările de origine (vize) și cu Ambasadele țărilor de origine în Italia (sprijin, documente, întoarceri.....)
(Maria Teresa Tavassi, Caritas Italiana)
- NEGOȚUL DE FEMEI STRĂINE IMIGRATE ÎN ITALIA
... pentru aproape totalitatea noilor subiecți care se vând pe stradă, prostituatele imigrate, aceasta e o muncă de sclav: sunt aduse de negoțul de ființe umane în scop de abuz sexual. Cercetarea făcută de Parsec și de Universitatea din Florența în aprilie 1996 pentru conferința de la Viena estimează numărul lor — după spusele unor martori privilegiați — între 18.800 și 25.100. E vorba de date aproximative care ar avea nevoie de mai multe confirmări, dar care global le dau dimensiunile.
(Don Fredo Olivero, Caritas diocesana di Torino)
- Analiza situației
- În interiorul mai vastului panoramă a prostituției, e tot mai în expansiune în toată Europa fenomenul „traficului de femei” aduse de organizații criminale din țările în curs de dezvoltare și din Europa central-orientală și ulterior silite cu violența să se prostitueze.
- „Conferința de la Viena despre negoțul de persoane” din 10-11 iunie 1996 și „Congresul mondial împotriva exploatării sexuale a minorilor” au evidențiat cu forță:
- vastitatea fenomenului
- necesitatea unei lupte comune a diverselor țări spre a-l combate
- importanța de a opera alături de victime.
- Recrutarea femeilor, care sunt tot mai tinere, urmează diverse canale:
- anunțuri în ziare din partea unor agenții care oferă de lucru
- oferte de lucru și de mari câștiguri din partea unor cunoscuți comuni exploatatorilor și victimelor
- implicarea familiilor de origine (care poate ajunge până la adevărata vânzare a fiicei) care speră astfel să-și rezolve gravele probleme economice
- implicarea sentimentală a fetelor de către falși „logodnici” care, ajunși în Italia, le obligă la prostituție
- răpire
- Ajunse la destinație, femeile sunt „instruite” cu violența până când nu mai încetează să se revolte, lipsite de pașapoarte, uneori aprovizionate cu documente false, silite la ritmuri istovitoare și să predea cea mai mare parte a câștigurilor protectorilor, obligate să accepte orice prestație, legate de datorii enorme, vândute de la o bandă la alta, șantajate cu amenințarea de a le dezvălui natura activității lor rudelor rămase în țara de origine ori cu represalii directe asupra lor și a familiilor lor în caz de revoltă, silite să se prostitueze chiar și în timpul unei eventuale sarcini ori să avorteze în mod repetat.
- Chiar și atunci când femeile pleacă din țările lor conștiente că vor desfășura o activitate legată de prostituție, amăgindu-se că vor putea negocia și gestiona propria activitate, cu greu își închipuie condițiile de adevărată sclavie în care apoi se vor afla și obstacolele pe care va trebui să le înfrunte spre a putea întrerupe relația cu exploatatorii.
- Faptul de a fi clandestine le convinge în plus că sunt lipsite de orice drept de ocrotire, iar frica de a-și denunța exploatatorii e alimentată de conștiința riscului de a rămâne singure și expuse oricărei represalii, în cel mai bun caz expulzate și repatriate.
- În acest context, puținele fete care reușesc să fugă ori să ceară ajutor denunțându-și protectorii, ori care sunt depistate de poliție în condiție de sclavie, trebuie să înfrunte imediat problemele legate de propria întreținere, fără sprijin psihologic, legal și material care să le îngăduie să-și gestioneze noua condiție.
(Paola Vitiello Caritas docesiana di Bologna)
- Negoțul de femei africane (Nigeria, Ghana)
- Imigrația organizată și masivă în Italia de femei africane din aria sub-sahariană (Nigeria în special, Ghana cu pașaport nigerian...) începută la sfârșitul lui '88, a avut o puternică creștere în '89-'90 (mai cu seamă în ultimele luni când era în discuție legea Martelli), a continuat în măsură mai mică din '91 până azi.
- În Italia, după date culese în orașele-capitală de provincie în 1989, sunt cel puțin 6000 femeile nigeriene sosite cu viză a Ambasadei italiene din Nigeria (Lagos) care desfășoară munca de prostituată pe stradă.
- Numai în provincia Torino sunt peste 600 cele care trăiesc și reprezintă aproape totalitatea femeilor nigeriene prezente pe teritoriu și exercită prostituția de stradă în toată regiunea.
- Provin toate din aceleași zone din sudul Nigeriei, din orașele Benin City, Lagos ori din vreun orășel din interior și aparțin triburilor Ibo, Yoruba, Benin, Edo.
- Cum ajung în Italia
Vă redăm datele mărturiilor a sute de fete, confirmate prin probe și constatări obiective.
- Sosirea — pentru aproape toate, până în 1991 — e aeroportul din Roma și în ultima vreme Linate și Malpensa, iar plecarea — pentru toate — e aeroportul din Lagos (Nigeria), cu viză de tranzit de la 3 la 15 zile eliberată de ambasada italiană din Lagos, obținută prin cineva care „a luat la inimă” dosarul lor, plătind echivalentul a 4-5 milioane de lire de obicei unor cetățeni nigerieni care „au acces la birourile consulare ale Ambasadei”, cu care colaborează, și reușesc s-o obțină, ori în agenții de schimb valutar ori de turism din apropierea ambasadei.
- Pașaportul e obținut direct de la poliția locală care îl pregătește și îl vinde. Sunt pașapoarte „regulate”, dobândite prin organizația criminală. Asta e valabil și pentru cine e deja în Italia: îi va fi trimis prin poștă ori printr-un prieten ori o rudă.
- Sunt cazuri de femei care au avut în aceeași zi refuzul vizei și — după câteva ore — viza prin bunele auspicii ale acestor domni și vărsarea „șpăgii” corespunzătoare. Viza de tranzit ar prevedea un bilet de avion pentru alte localități, dar în aceste cazuri nu folosește.
- În acești ultimi ani ('93-'96) sosesc și cetățeni din Benin și ghanezi, via Paris ori via București, Sofia, Larnaca, Moscova, Amsterdam și Bruxelles. Grupurile cele mai numeroase de nigeriene soseau la Roma cu viză de tranzit ori vize de intrare colective pentru „pelerinaj religios la diverse locuri sacre italiene” (numărul femeilor înregistrate pentru fiecare viză e de circa 15-20). Asta până în 1993.
- Ce soluții pentru prostituția imigrată supusă negoțului
- Trebuie înainte de toate analizată condiția de viață. Problema trebuie înfruntată în termeni corespunzători realității: prostituția femeilor imigrate nu e prostituție „din alegere”, ci din constrângere; e deci negoț de femei și bărbați finalizat exploatării sexuale. Relevantă și caracterizantă e condiția de sclavie ori semisclavie la care sunt reduse și nu doar faptul de a se vinde pe stradă ori în localuri închise.
- Azi în Italia e dominantă prostituția care nu se naște din disconfortul imigrației, ci din comerțul internațional. Multor femei li se ia (prin sustragerea documentelor personale) identitatea: li se ia putința de a documenta cine sunt, de unde vin, când și cum au intrat și însăși țara și comunitatea de proveniență.
- În negoțul mai cu seamă de femei africane e implicată ca victimă și familia: există posibilitatea de a suferi șantaje, violențe din partea criminalității organizate cu puternice conivențe în instituțiile locale (mai cu seamă poliția).
- Ieșirea lor „de pe stradă” comportă și pentru ele riscuri de a suferi violențe din partea organizației, care de obicei operează direct prin colectori-controlori („maman”, „băiat”, „consătean-exploatator”). Nu e rar cazul de schilodiri, înjunghieri, violențe sexuale de grup și uneori uciderea celei care scapă regulilor și le îndeamnă pe altele să facă același drum.
- Experiența prostituției lasă o urmă adâncă asupra vieții persoanei.
- Există deci drumul de recuperare, de redobândire a demnității lor de femei care se întorc să retrăiască fără a-și vinde trupurile. Asta necesită (pe lângă ieșirea din lumea sexului cumpărat) un timp de răgaz, de reflecție și o experiență de viață personală și socială pozitivă, pe cât cu putință inserată în lumea muncii.
- „Munca pe stradă” lasă și urme fizice: riscurile pentru sănătate sunt foarte mari și uneori simptomele se fac simțite după multe luni (SIDA în special).
- Prostituția în Est: primul răspuns la negoțul Albanezelor (1995-96)
- Aproape totalitatea prostituției albaneze e silită, chiar dacă spre a le convinge să plece au fost mizeria, lipsa de muncă, distrugerea țesutului social, lipsa de perspective. Și apoi fiindcă o fată „bârfită” ori de stradă nu se poate întoarce acasă: tradiția, psihologia, simțul onoarei o interzic: e o rușine.
- Prostituția adevărată nu e acceptată de cultura albaneză (și nu exista decât acoperită în unele localuri de dans gestionate de minoritatea egipteano-albaneză).
- Potrivit legilor medievale ale lui Lec Ducayni — acceptate încă de tradiția mai cu seamă țărănească și montană — „o fată bârfită se putea mărita doar cu glonțul în zestrea ei de mireasă și putea fi ucisă în orice ocazie de soț, socru, cumnat ori de fiu, fiindcă glonțul fusese plătit de familia ei. În aceste ocazii tatăl, luând cadavrul fiicei, trebuia să spună: «Binecuvântată fie pușca ta, o, stăpâne al casei!»” (dintr-o mărturie albaneză). Negoțul în scop de abuz sexual privește și unii minori de sex masculin la Torino, iar fenomenul nu e evident.
- Guvernul albanez, „convins” de investițiile care se fac în Țară cu câștigurile criminalității organizate, se preface că nu vede; poliția albaneză profită direct de pe urma documentelor și a facilitării trecerilor. Așadar trebuie să existe un raport serios între guverne spre a pune capăt — și dincoace, și dincolo — crimei organizate, fără jumătăți de măsură și cu echipe de forțe de ordine adecvate și sigure.
- Construirea de perspective pentru toate victimele negoțului
- A recunoaște această prioritate: a pune capăt negoțului de „sclave” și de „sclavi”.
- A lucra spre a face informare aici și în țara de proveniență despre amploarea și realitatea fenomenului.
- A te angaja în primire, în a da semne diferite și contrare (gratuitate, afecțiune...) comerțului cu trupul lor.
(Don Fredo Olivero, Caritas diocesana di Torino)
- Analiza situației
- INIȚIATIVELE INTERNAȚIONALE ÎN DOMENIUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
- Puține forme de criminalitate sunt caracterizate de o multitudine de interconexiuni între planul internațional și cel național și local ca traficul de ființe umane. El e prin natura sa un fenomen internațional, dar prin efectele pe care le determină se așază la încrucișarea raporturilor dintre state și politicile naționale de imigrație și de cooperare pentru dezvoltare. Traficul de ființe umane necesită prin urmare o acțiune coordonată atât la nivelul Statelor, cât și al relațiilor internaționale. Deși nu se poate nega că legislația penală are un fundament pur național, suntem de-acum în prezența unor situații criminale de natură a cere ca și legislația națională să dobândească o dimensiune internațională.
- Dificultățile dovedite de fiecare Stat în a înfrunta și a controla situația arată importanța unei abordări internaționale în lupta împotriva traficului. Asta apare cu atât mai adevărat pentru Uniunea Europeană care, printr-o aprofundare a integrării în domeniul justiției și al afacerilor interne, ar putea să se doteze cu un instrument juridic comun tuturor Statelor membre. Doar adoptarea unei politici de armonizare a legislațiilor naționale și a unei politici de cooperare politică și judiciară va putea restabili respectarea acelor drepturi care azi sunt puse în pericol. Uniunea Europeană a început să se doteze cu instrumente juridice și operative care vor putea fi eficace împotriva traficului de ființe umane. Succesul ori înfrângerea acestei încercări vor fi expresia capacității de reacție a guvernelor democratice la provocările puse de criminalitatea organizată.
- Parlamentul European „înțelege prin negoț de ființe umane actul ilegal al celui care, direct ori indirect, favorizează intrarea ori șederea unui cetățean provenit dintr-o Țară terță în scopul exploatării lui, folosind înșelăciunea ori orice altă formă de constrângere ori abuzând de o situație de vulnerabilitate ori de incertitudine administrativă” (art. 1)
(Maria Paola Colombo Svevo, Deputato al Parlamento Europeo)
- CONCLUZII OPERATIVE
- Nu se poate ignora și trece sub tăcere în fața unei probleme care se naște în interiorul acestui fenomen și care implică un atât de mare număr de persoane.
- Negoțul de femei imigrate reduce femeia la o stare de exploatare și de sclavie: trebuie apărată și redată demnitatea de persoană umană acestor femei.
- Sunt femei provenite din Țările cele mai sărace din Estul european și din lume.
- Multe dintre aceste persoane sunt minore.
- Multe dintre ele doresc să iasă din acest cerc și caută sprijin și protecție.
- Dacă există oferta, e semn că e cerere.
- Această necesitate e semn al degradării morale, sociale, civile a Țării noastre, chiar dacă problema se întinde la teritoriul european.
- Să se gândească serios la posibilitatea unei revizuiri legislative care să acorde permisul de ședere celui care, minor ori adult, hotărăște să iasă „din cerc”, fie că aduce ori nu o contribuție la demascarea organizațiilor criminale.
(Elvio Damoli, Direttore Caritas Italiana)
- DECLARAȚIA MINISTRULUI LIVIA TURCO
„Sunt tot mai convinsă că problema azi nu e în prostituție, ci un adevărat fenomen de negoț. Presa și mijloacele de comunicare socială trebuie să dea o corectă informare despre acest fenomen. De curând, discutând despre «negoț» cu o ziaristă deja sensibilă, am observat că interlocutoarea mea rămânea o clipă înmărmurită de tipul de terminologie folosit de mine. Acesta, așadar, va trebui să fie un prim moment de confruntare pentru o muncă comună: a da o corectă informare care să implice în sensibilizarea fenomenului autoritățile laice, politice și religioase. A noastră nu trebuie să fie o muncă de sine stătătoare. E necesară o rețea, spre a avea repere la nivel instituțional. Va fi așadar dreaptă implicarea la nivel local a Administrațiilor, pentru ca ele să intervină și să sprijine propunerile și să-și asume problema.”
considerând că
- pe baza datelor și a argumentelor expuse mai sus, unite cu observarea a ceea ce se petrece în orarul de seară pe trotuarele orașului, trebuie să se tragă concluzia că sute de fete în orașul nostru (ca zeci de mii în țara noastră) suferă pe față și cu toate efectele una dintre cele mai infame și inacceptabile încălcări ale drepturilor umane: reducerea la sclavie
- utilizatorii finali ai acestui colosal negoț de albe și de negre sunt sute de mii de cetățeni de sex masculin italieni și, în ce privește Municipiul nostru, mii de cetățeni de sex masculin genovezi; e pentru avantajul carnal al acestora că negoțul de sclave în țara noastră și în orașul nostru s-a născut, prosperă și se extinde;
- nu se poate numi civilizată, în accepțiunea iluministă a termenului, o comunitate care îngăduie și profită de reducerea la sclavie a mii de tinere fete; la această necivilizație se adaugă o insuportabilă ipocrizie când, din conveniență (conștientă ori inconștientă), se neagă că o asemenea situație de fapt există, ori i se diminuează amploarea și relevanța, și în același timp se dedică resurse și energii existente ocrotirii unei vaste game de drepturi de mai mică prioritate față de acel fundamental drept de libertate și autodeterminare a individului pe care regimul de sclavie îl abolește și îl șterge cu totul
- problema sclaviei în scopuri de prostituție în Italia e un fenomen care se manifestă mai cu seamă în marile arii urbane, unde utilizarea e mai mare; e deci necesar ca fiecare Municipiu, deși în necesara coordonare cu celelalte instituții, să se pună în stare să se îngrijească pe cont propriu de punerea în operă a unor strategii inteligente menite să înfrunte cu demnitate fenomenul
- negoțul de sclave în scopuri de prostituție e înlesnit de frecventa lipsă de informații, în țările unde fetele sunt recrutate, despre ceea ce ele vor fi silite să facă odată ajunse în Italia
angajează Primarul și Primăria
- să prezinte Președintelui Consiliului de Miniștri, Ministrului de Interne, Ministrului de Externe, Ministrului Familiei și Solidarității sociale, Președintelui Camerei, Președintelui Senatului și Președinților Comisiilor Justiție și Afaceri Sociale ale celor două camere ale Parlamentului interesul Consiliului Comunal ca:
- Parlamentul Italian să procedeze cât mai curând cu cuvenitele revizuiri legislative, finalizate efectivei ocrotiri a drepturilor umane ale indivizilor care în Italia se află trăind în regim de sclavie
- Italia să caute legături continue de colaborare cu toate națiunile în care sunt recrutate obișnuit fetele de îndrumat spre prostituție în țara noastră, finalizate producerii unor cuvenite campanii de informare de difuzat în sus-numitele națiuni prin presă și spoturi televizive, și în care să fie evidențiate riscurile pe care fetele le aleargă lăsându-se conduse în Țara noastră fără cuvenite garanții
- Italia să înainteze Parlamentului European cererea formală ca să fie puse la studiu și apoi întreprinse de Comunitatea Europeană toate inițiativele potrivite menite să înfrunte și să combată negoțul de femei în Europa
- Italia să înainteze O.N.U. interesul țării noastre ca:
- tema reducerii la sclavie și a negoțului de ființe umane în lume să fie pusă cât mai curând pe ordinea de zi a unei ședințe a O.N.U.
- infracțiunea de reducere la sclavie să fie universal considerată o adevărată crimă împotriva Umanității
- să fie în consecință instituit un Tribunal Internațional pentru crimele de tipul mai sus-numit
- să fie întreprinse acțiuni puternice față de națiunile care prea puțin se ostenesc spre a combate reducerea la sclavie și negoțul de ființe umane în interiorul granițelor propriului teritoriu
- să promoveze constituirea unei Consfătuiri a Primarilor și a Administrațiilor Locale finalizată consultării reciproce și unei coordonări comune pentru diversele inițiative locale menite să înfrunte fenomenul sclaviei
- să se activeze în scopul creării și punerii în funcțiune a unor centre de primire menite să ofere un confortabil și sigur refugiu tuturor fetelor în regim de sclavie care ar vrea să încerce să se sustragă stăpânilor lor
- să realizeze o broșură, tradusă în limbile proprii ale principalelor naționalități ale fetelor străine care se prostituează în Italia, în care să fie explicate, în mod exhaustiv, simplu și limpede, toate posibilitățile, opțiunile și garanțiile pe care Statul Italian și Municipiul Genova le oferă prostituatelor și sclavelor doritoare să-și schimbe viața, și ulterior să se îngrijească de distribuirea capilară a acestei broșuri printre prostituatele care calcă trotuarele orașului
- să realizeze o serie de afișe, de lipit în oraș, care să se îngrijească:
- să sensibilizeze populația despre existența în oraș, ca în Italia, a unui adevărat negoț de sclave și că oferta de sclave e alimentată în primul rând de faptul că e cerere pentru ele
- să informeze în principalele lor limbi de origine prostituatele și sclavele despre drepturile și oportunitățile lor, oferind un număr verde pentru informații ulterioare
- să transmită copie a prezentei moțiuni aprobate la ONU, totodată cu o precisă și hotărâtă cerere de a se activa cu maximă hotărâre
- să transmită copie a prezentei moțiuni aprobate Primarilor și Președinților Consiliilor Comunale ale tuturor capitalelor de provincie italiene, împreună cu invitația de a se asocia și de a colabora în sus-numita Consfătuire
- să transmită copie a prezentei moțiuni aprobate tuturor Parlamentarilor italieni, Miniștrilor Guvernului Italian, Președintelui Camerei, Președintelui Senatului și Președintelui Republicii, împreună cu o notă de sensibilizare față de problema în cauză
Propunător: R.Quaglia
(Lista Pannella).
Rezultatul votării
Ordinea de zi a fost aprobată cu 30 de voturi pentru și șapte împotrivă (Lega). De remarcat faptul că Primarul Adriano Sansa, prezent în sală, nu a votat. Liderul de grup al popularilor, Giorgio Guerello, a ieșit din sală cu o clipă înainte de votare.
Revista presei
Singurul articol apărut în urma eforturilor mele a fost acesta, din „LA STAMPA”.
Alte cotidiene, precum „IL SECOLO XIX” și „LA REPUBBLICA - IL LAVORO” și „IL CORRIERE MERCANTILE”, fiind ziare care se ocupă în mod specific de ceea ce se petrece la Genova, nu au socotit evident potrivit să zăbovească asupra unei chestiuni ca aceea despre care se vorbește pe această pagină, care aparent n-are nimic de-a face cu Genova.
