‹ Cuprinsul site-ului · Pagina principală a muzeului · exponat restaurat
 

 


Municipiul Genova pe Internet

Documentul care urmează e moțiunea, redactată și semnată în luna ianuarie 1996 de Roberto Quaglia, în calitatea sa de Consilier Comunal al Genovei, spre a angaja Primarul și primăria să pună în act inițiative specifice pentru folosirea Internetului de către Municipiul Genova. Urmează intervenția lui în sală, în discuția desfășurată pe 22 iulie 1996, precum și, în ordine cronologică, toate intervențiile celorlalți consilieri și viceprimari. Pagina se încheie cu o listă a Ordinelor de zi prezentate și discutate cu aceeași ocazie.


Introducere
de Roberto Quaglia

Am pus această pagină pe Internet din propria inițiativă, cum am făcut și pentru alte discuții petrecute în Consiliul Comunal al Genovei, spre a oferi un exemplu concret al transparenței cu putință pe care orice organism administrativ public ar trebui s-o garanteze, de vreme ce azi Internetul îi oferă mijlocul. Cu această moțiune a mea, discutată pe 22 iulie 1996, cer de fapt printre altele ca Municipiul Genova, în spiritul celei mai complete și de datorie transparențe, să se angajeze pentru viitor să pună pe WWW transcrierea tuturor ședințelor consiliare. Pe 21 ianuarie 1997 au fost în sfârșit prezentate primele pagini Web ale Municipiului Genova, și e vorba de o muncă gândită cu mare seriozitate. Cu toate astea, o parte care să cuprindă transcrierea ședințelor consiliare e încă cu totul absentă, iar viceprimarul competent Anna Cassol, în timpul prezentării paginilor, în fața unei precise solicitări de-a mea în privința asta, a afirmat că nu-și amintește să se fi discutat vreodată despre asta în Consiliul Comunal. Aici ne îngrijim să-i împrospătăm memoria, repropunând un pasaj al Ordinei de zi pertinente. Dacă n-ar fi de ajuns, aici se află ceea ce am spus eu în privința asta în discuția din 22 iulie, aici ce a declarat Basso și, în sfârșit, aici reexhumăm chiar cuvintele pe care însuși viceprimarul Cassol le-a rostit în privința asta cu acea ocazie, și ele azi exilate din memoria ei. Internetul poate fi azi socotit unul dintre cele mai bune medicamente spre a vindeca acea „boală profesională” a politicienilor și a administratorilor publici care se numește „amnezie”, ori mai bine, „amnezie selectivă”.
O moțiune ulterioară de-a mea pe aceeași temă, discutată în Consiliu în februarie '97, nu a deblocat încă situația. AICI puteți merge să vedeți de ce.
Acum așadar așteptăm încrezători ca acest necesar pas spre adevărata și completa transparență a actelor administrative să se înfăptuiască și ca, cât mai curând, Municipiul Genova să se pună în stare să le ofere în mod sistematic cetățenilor acel serviciu de transparență asupra activităților consiliare comunale pe care până acum, cu această pagină (și altele asemănătoare), cu titlu de exemplu, doar eu m-am îngrijit să-l fac.

Roberto Quaglia


Iată un sumar al documentelor cuprinse în această pagină:





Stimate domnule primar
al Municipiului Genova

MOȚIUNE

Consiliul Comunal al Genovei

AVÂND ÎN VEDERE CĂ

  • „rețeaua rețelelor” Internet e de-acum foarte răspândită în toată lumea, conectând de-acum, prin computer, o cantitate de indivizi de ordinul a patruzeci de milioane, și că această considerabilă răspândire înaintează cu creștere exponențială
  • toți cei mai autorizați futurologi, precum și oricine are o cunoaștere adecvată a fenomenului Internet, sunt de acord asupra faptului că într-un viitor apropiat Internetul va fi o entitate de neocolit în domeniul telecomunicațiilor umane
  • fiind Internetul, ideal, o reprezentare virtuală a lumii reale, precum și fiind Internetul sortit să-și asume tot mai mult acest rol, e important, și va fi tot mai mult în viitor, pentru orice entitate personală, juridică, instituțională și ideală existentă în realitate, să fie prezentă pe Internet în modul cel mai eficient reprezentațional cu putință
  • e azi tehnic simplu și puțin costisitor să-ți creezi un spațiu propriu pe Internet
  • multe municipii italiene au pregătit deja rețele civice, accesibile prin Internet
  • o adecvată prezență pe Internet, azi, în special pe World Wide Web, i-ar îngădui Genovei să facă instantaneu accesibilă oricui în lume folosește un computer o eficace prezentare a orașului, cuprinzând eseuri scrise de orice gen (istorice, economice, sociale, turistice etc.), fotografii cu nemiluita, precum și filmulețe și fragmente muzicale (de pildă muzică folclorică), și chiar un chestionar, online, prin care s-ar oferi oricui în lume putința de a-și rezerva fără nicio osteneală vacanțele la Genova
  • cantitatea de informații care se pot face disponibile pe Internet e direct proporțională cu capacitatea discului fix al computerului („serverul”) care furnizează conexiunea la Internet și că această capacitate e de-acum de așa natură încât pe un singur disc fix se pot arhiva documente într-o cantitate egală cu cea a mii și mii de volume pe hârtie
  • procesele-verbale ale ședințelor Consiliului Comunal sunt de regulă transcrise și stocate pe computer sub formă de „files”, astfel încât ar fi tare simplu, ca să nu spun elementar, adăugând la aceste „files” puținele coduri HTML necesare, să se facă aceste procese-verbale consultabile pe Internet de oricine la Genova ori în lume ar fi interesat să le consulte
  • punerea online pe Internet a proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului Comunal al Genovei, precum și a tuturor hotărârilor, ar fi o operațiune tehnic elementară, odată ce Municipiul s-ar fi dotat cu indispensabilul sit de conexiune permanentă la Internet, și că o asemenea inițiativă s-ar așeza în avangardă, în Italia și în mare parte a lumii, în ce privește valorile „transparenței” asupra actelor administrative și asupra pozițiilor și activităților părților politice
  • ar fi constructiv, pentru oraș, pentru primărie, pentru viceprimari, dacă toate forțele care concură la administrarea Genovei ar fi contactabile, pe lângă căile tradiționale greoaie, în mod direct prin poștă electronică, astfel încât opinii, informații, semnalări și eventuale răspunsuri să poată curge, în ambele sensuri, între cetățean și administratorul lui, în mod rapid, civilizat și nemijlocit de poticneli birocratice
  • ar fi deosebit de civilizat ca Municipiul să facă disponibilă cetățenilor săi, gratuit ori la prețul de cost efectiv (adică foarte puțin!), putința de a dispune de o adresă de poștă electronică, și că și mai civilizat ar fi ca Municipiul să facă disponibilă cetățenilor săi, gratuit ori la prețul de cost efectiv, putința de a naviga pe Internet, favorizând astfel acel schimb de informații între Genova și restul lumii a cărui de neocolit nevoie se simte azi mai mult ca ieri în acest oraș
  • cu titlu de exemplu, prezenta moțiune e consultabilă pe Internet, în orice moment și de la orice computer din lume, la adresa:

ANGAJEAZĂ PRIMARUL ȘI PRIMĂRIA SĂ

  1. dezvolte și să facă operativ în scurt timp un modern proiect de rețea civică, accesibilă via Internet cu World Wide Web
  2. facă acest proiect cuprinzător al următoarelor caracteristici și funcții:
    • a) să garanteze fiecărui cetățean care o cere putința unui acces gratuit, via modem, la serviciile specifice ale rețelei civice, precum și o cutie poștală electronică individuală gratuită ori cvasi-gratuită.
    • b) să garanteze fiecărui cetățean care o cere putința de acces, prin rețeaua civică, la navigarea pe Internet și pe World Wide Web, în mod gratuit ori la prețul de cost
    • c) să facă disponibile pe Internet, și în special pe World Wide Web, transcrierile integrale ale tuturor ședințelor (începând dintr-un anume moment) ale Consiliului Comunal, inclusiv actele și hotărârile, ordonate și catalogate, cu tehnica hipertextualității, după o variată și exhaustivă gamă de criterii de indici și de chei de căutare
    • d) să dezvolte și să facă disponibilă pe Internet o vastă arhivă dinamică ce reprezintă Genova, care să cuprindă o amplă gamă și cantitate de texte de orice subiect cu legătură cu Genova (ex.: istoric, turistic, științific, sportiv etc.), însoțite de imagini, fotografii, fragmente de muzică genoveză, animații multimediale, și să lucreze în viitor neîncetat la această arhivă, adică la această „Genova Virtuală”, spre a o face continuu adecvată nivelurilor calitative și de posibilități pe care continuarea dezvoltării tehnologice le va face treptat cu putință și necesare
    • e) în colaborare cu alte instituții, oficii turistice, forțe orășenești și neorășenești, să se ostenească pentru ca să devină cu putință, pentru oricine din orice parte a lumii accesează situl Internet al Municipiului Genova, să-și rezerve „on line”, adică de acasă și de la propriul computer, vacanțele în orașul nostru

  3. să ofere tuturor grupurilor consiliare oportunitatea de a accesa Internetul, spre a efectua căutări și a primi mesaje și semnalări prin poștă electronică din partea cetățenilor


moțiune pregătită de Roberto Quaglia

Înapoi la cuprins



Intervenția lui Roberto Quaglia,
pentru adecvarea Genovei la imperativele Satului Global și pentru adoptarea unei politici adecvate în privința Internetului


Cred că un bun politician și un bun administrator trebuie să aibă o limpede viziune asupra a două importante categorii: Comunicarea și Viitorul.
Printre numeroasele probleme care notoriu apasă Genova, cea a Comunicării iese în evidență prin muta ei gravitate. Printre diversele tipuri de Comunicare defectuoasă pe care le putem constata la Genova, cele care pentru discuția noastră de azi ne interesează cel mai mult sunt următoarele:

1. Comunicarea între Municipiul Genova și cetățenii săi.
2. Comunicarea între orașul Genova și restul lumii.

Să vedem punctul 1.

În ciuda recentului Ghișeu al Cetățeanului, care totuși reprezintă un mic pas înainte, o netă prăpastie încă desparte Municipiul Genova de cetățenii pe care Îi administrează. Cetățenii care azi ar vrea să consulte, pentru propriul legitim și sfânt interes, actele deliberative ale Primăriei, regulamentele comunale, transcrierile a ceea ce oficial se discută și se hotărăște în această Sală Consiliară, și alt material pertinent Municipiului, ar întâmpina asemenea încurcături procedurale încât ar fi descurajați s-o facă cu frecvența dorită. De fapt, câți cetățeni își dau azi osteneala să consulte asemenea documente? Foarte puțini. Și totuși, majoritatea cetățenilor e pe drept interesată să cunoască mai în adânc, adesea chiar în detaliu, activitățile Municipiului, dar tot pe drept nu e dispusă să folosească o cantitate excesivă de timp și eforturi spre a obține asemenea informații. În plus, un mare număr de cetățeni ar fi tare bucuroși să participe, într-o mică parte, la viața administrativă a orașului, expunând propriile propuneri, sugestii și opinii, dar și această activitate e penalizată de absența unui instrument de comunicare eficient. Cetățeanul care are ceva de spus public, azi, poate doar să scrie o scrisoare la un ziar local, care cu mare probabilitate nu va fi publicată.

Să venim la punctul numărul 2: Comunicarea între orașul Genova și restul lumii.

O altă prăpastie, o altă apăsătoare absență de Comunicare desparte Genova de restul lumii. Milioanele și milioanele de turiști care de decenii brăzdează toate drumurile italiene, înțesând, vara, mii de localități, eludează magic presupusa noastră intenție de a-i primi, dezertând orașul nostru, iar suprealista pustietate a străzilor noastre deșerte cu toate magazinele închise în august ne risipește orice îndoială privitoare la faptul dacă Genova e, azi, un oraș turistic ori nu.
Și totuși, există între noi unanimitate ori aproape în privința alegerii de a ne da, pentru viitor, o puternică identitate turistică. Orașul are, și va putea avea mai mult în viitor, calitățile estetice necesare. Mult s-a făcut deja — Acvariul e un exemplu. Cu toate astea, cea mai mare parte e încă de făcut dacă e adevărat, cum e adevărat, că în luna turistică prin excelență — august — orașul nostru se golește complet în loc să se umple peste măsură cum am vrea. Spre a chema, din toată lumea, turiștii după care atât tânjim, e necesară o adecvată cantitate și mai cu seamă calitate de Comunicare, indispensabile spre a informa și a atrage potențialii turiști, Comunicare care azi vădit lipsește ori care oricum e inadecvată și insuficientă.

Am focalizat așadar pe scurt două genuri de carență de Comunicare, prima între Municipiu și cetățenii săi, a doua între Genova și restul lumii.
E imaginabilă vreo nouă, nepusă în act strategie care să ne îngăduie să facem să curgă mai eficient această acum carentă Comunicare, între Municipiu și cetățenii săi și între oraș și restul lumii? N-ar fi de dorit ca noi să putem oferi, oricui ar cere-o, instantaneu și automat, gratuit, comod, la domiciliu, TOATE informațiile care ar interesa, privitor la Genova, la viața ei administrativă, la serviciile ei disponibile, la frumusețile ei ascunse și vădite?
Ei bine, un asemenea instrument azi există, chiar dacă nu îl folosim, și cu toții am auzit vorbindu-se de el. E vorba de Internet.
În prezent, Internetul conectează câteva zeci de milioane de computere în toată lumea, cantitate care se dublează în fiecare an ori cam așa, astfel încât apare limpede, oricui doar știe să facă vreo modestă extrapolare, că peste câțiva ani toți cetățenii țărilor industrializate, într-un fel ori altul, vor putea dispune de un acces la Internet, adică vor putea cu toții obișnuit să extragă, din cea mai mare și mereu crescândă bibliotecă produsă vreodată de omenire, toate informațiile pe care le vor dori, întocmai cum azi cu toții primim în mod obișnuit informații de la televiziune. Unele estimări indică faptul că în anul 2000, 20% dintre italieni vor fi conectați la Internet, un ordin de mărime de-acum după colț printre cetățenii Statelor Unite. Anul 2000 ne așteaptă peste patru ani, în timpul următorului ciclu administrativ. Acest gen de estimări, în epoca noastră de miracole tehnologice, când greșesc, de obicei o fac din lipsă.
Ei bine, ce informații despre orașul nostru ar găsi azi în marea rețea mondială unul dintre cei 40 de milioane de utilizatori Internet care, dorind să viziteze Italia, ar vrea mai întâi să-și facă o idee despre ceea ce diversele orașe au de oferit?
Nimic.
Ați înțeles bine. El, ori ea, în privința Genovei, n-ar găsi nimic. Ori, mai exact, aproape nimic.
În afară de o mână de pagini pe jumătate goale realizate de Provincia Genova, foarte puțin despre orașul nostru îi apare oricui pe Internet își întoarce privirea spre noi, și e vorba oricum de inițiative private. Nimic, absolut nimic din asta nu e realizat de Municipiul Genova, care totuși dispune de optzeci de angajați pe statul de plată în secția informatică, care ne costă cinci miliarde anual în salarii. Cu asta nu se discută utilitatea exercitată în atribuțiile lor de sus-numiții angajați. Se subliniază doar cum ar fi la fel de de dorit să se verifice posibilitatea de a le optimiza capacitatea și experiența în direcția pe care azi o indic eu.
Municipiul Genova de fapt NU EXISTĂ pe Internet, într-o epocă în care orice școlăriță e perfect în stare să realizeze pagini care să-l reprezinte în acel nou și uimitor mass-media numit Internet.
Suntem așadar, printre orașele italiene, lanterna roșie, perfect invizibili pentru acele patruzeci de milioane de cetățeni ai lumii deja conectați la rețeaua rețelelor, care statistic aparțin păturilor economice celor mai înalte din respectivele țări, fiind astfel foarte buni potențiali turiști. Suntem perfect și dolosiv invizibili, în vreme ce în același timp ne dedăm la rugăciuni sterile privitoare la presupusa noastră voință de deschidere spre turism. În epoca noastră în răvășitoare transformare, a fi absent de pe Internet echivalează cu a te ascunde.

Cu Internetul ne aflăm de fapt în fața unei revoluții în domeniul comunicațiilor de masă de același impact pe care l-a avut jurnalismul la nașterea sa și televiziunea, când s-a aprins pentru prima oară în saloanele noastre. Nătărăii care nu și-ar da seama de extraordinaritatea acestui nou instrument de comunicare ar rămâne fatal excluși de el și ar da un semn evident al obtuzității lor. În vreme ce folosirea ziarelor și a televiziunii, din partea unui Municipiu, spre a comunica cu cetățenii săi și cu potențialii turiști din toată lumea, e o activitate complexă, supusă unor medieri nu întotdeauna potrivite, nu lipsită de poveri adesea de neîndurat (cât ar costa de fapt o bună campanie publicitară, în ziarele din toată lumea, spre a face stabil vizibil orașul nostru turismului internațional?), folosirea Internetului, azi, unește depășirii medierii jurnalistice totala gratuitate a instrumentului, exceptând modestele taxe pentru închirierea liniilor telefonice.

Noi știm că primăria are deja în plan să conecteze Municipiul Genova la Internet, și-ar mai lipsi să nu fie așa. În concret, însă, știm foarte puțin, și dorim să știm mai mult. Mi-l amintesc pe viceprimarul și pe atunci viceprimar Cassol, acum aproape un an, răspunzând unei interpelări a Consilierului Azzarelli, trăgând de timp pe temă, argumentând că Internetul ar fi o materie foarte complexă. Suntem perfect de acord că de o materie extrem de complexă e vorba. Ba chiar, în decursul acestui an trecut materia a devenit și mai complexă, iar complexitatea, în viitor, nu e desigur sortită să scadă, dată fiind incredibila dinamică proprie sistemului Internet. Tocmai de aceea ne temem că ar putea fi tare consistent riscul ca subestimarea tendințelor de creștere a fenomenului Internet să ducă la punerea la punct a unui proiect sortit să se dovedească de îndată inadecvat schimbatelor și schimbătoarelor condiții. Internetul e ocolirea geamandurii unei schimbări de epocă. Trebuie luat în calcul de pe acum ce se va ivi după colț. Pentru o dată, în acest oraș, ar fi frumos și mai cu seamă rodnic să anticipăm viitorul apropiat în loc să-l alergăm gâfâind cu sufletul la gură ca de obicei.
Ne temem de fapt că Municipiul ar putea să-și înfrunte participarea la Internet ca pe un act de datorie și nu, cum în schimb e fundamental să fie, în sensul unei ample și inteligente strategii. Ne temem că Municipiul Genova s-ar putea dota cu o nefolositoare mână de pagini Web cu unicul și deosebitul scop de a nu vrea să pară mai prejos față de toate celelalte orașe italiene care ne-au deja precedat. Ar fi o greșeală foarte gravă. Dacă obiectivul nostru e să nu fim mai prejos, mai bine schimbăm orașul, fiindcă atunci suntem deja mai prejos. Trebuie în schimb să prindem ocazia oferită de acest nou și uimitor instrument de Comunicare, spre a înfrunta strategic acele grave carențe de Comunicare despre care s-a vorbit, și să le rezolvăm. Da, să le rezolvăm! Internetul e instrumentul ideal spre a rezolva perfect unele dintre carențele de Comunicare ale și din orașul nostru.
Vrem să dăm câteva exemple practice? Vrem acum să enumerăm câteva dintre lucrurile utile pe care Municipiul Genova le poate și deci trebuie să le facă prin Internet?

Înainte de toate, de vreme ce o poate face — e o chestiune tehnic elementară și provoc pe oricine să susțină, mințind, contrariul! — Municipiul TREBUIE de acum înainte să facă disponibile cetățenilor pentru consultare pe Internet toate informațiile privitoare la propriile acte administrative, de la hotărâri la transcrierile discuțiilor noastre din această sală. Fiecare cetățean dotat cu computer personal și modem trebuie poate avea putința de a consulta în voie, pe propriul monitor, 100% din actele publice cu care acest oraș e administrat. Doar așa vom atinge de datorie transparența totală.
Apoi Municipiul poate, și deci trebuie, să facă disponibil cetățenilor, pe Internet, un atotcuprinzător și bine articulat buletin telematic, în care, ordonat, să fie disponibile, cu actualizare chiar și zilnică, informațiile privitoare la tot ce de făcut există în oraș — de la programarea cinematografelor și teatrelor la indici complete ale cărților consultabile la bibliotecile orășenești, și așa mai departe.
Apoi Municipiul poate, și deci trebuie, să organizeze foruri de discuție pe Web, care să facă cu putință agregarea virtuală a cetățenilor în discuții publice despre viața orașului și despre administrarea lui.
Dar mai cu seamă Municipiul poate, și deci trebuie, să pună la dispoziție pe Internet o exhaustivă reprezentare a ceea ce orașul nostru e, a ceea ce orașul nostru a fost, a istoriei noastre și a frumuseților noastre trecute și prezente, într-o mare, ordonată, inteligentă frescă care să știe să atragă și să seducă mulți dintre cei care în lumea întreagă, consultând Internetul, găsesc paginile Genovei fiindcă le-au căutat ori din întâmplare.
Pe Internet, deja azi, pe lângă simplele texte se pot face disponibile imagini, fotografii, sunete și scurte filmulețe, adică elaborate reprezentări multimediale. Sarcina noastră, azi, dacă avem un pic de clarviziune, e de a recrea Genova pe Internet. A reprezenta multimedial orașul nostru în toate acele aspecte ale lui care îl fac frumos și interesant. Citez doar un exemplu, spre a înlesni înțelegerea:
Acvariul. În anii ce vor veni, oricine în lume ar căuta pe Internet cuvântul Acvariu va trebui să găsească giuvaerul nostru. Pagini și pagini despre Acvariul nostru cu foarte multe fotografii și poate chiar și binecunoscutul filmuleț al nașterii delfinului. Printre mulții care vor vedea Acvariul nostru pe Internet, mulți vor putea hotărî să vină să-l vadă în persoană.
Exemplul pe care l-am dat cu Acvariul e valabil pentru tot ce frumos e la Genova. Dacă noi ne gândim corect munca, înțelegând pe deplin importanța strategică a unei corecte abordări a noului mass-media Internet, și dezvoltăm de îndată, pe Internet, o reprezentare vrednică de orașul nostru, nu vom întârzia să-i culegem roadele. Dacă în schimb optăm să ne refugiem în obișnuitele bâlbâieli tactice, adică ne mulțumim să înfruntăm subiectul Internet doar copiind ce au realizat deja celelalte orașe italiene în privința asta, atunci eu spun că e vorba de osteneală și bani irosiți și că ar fi mai demn și mai serios să nu facem nimic deloc. Internetul e o jucărie pentru cine nu îl cunoaște. Și mass-media viitorului pentru cine e în stare să-și imagineze ceva. A înainta în acest domeniu fără o strategie nu folosește la nimic, mai cu seamă unui oraș, mai cu seamă unui oraș ca Genova. Fiecăruia alegerea, și răspunderea, de a se pune față de Internet cu zâmbetul nătâng al celui care îl consideră doar o jucărie ori cu atitudinea constructivă a celui care în schimb a priceput că nu există scuze valabile care să îngăduie să faci abstracție de acest nou emergent mass-media.

Cu Internetul se deschide de fapt un nou imens teren de joc pentru întâmplările umane, un teren de joc care se extinde exponențial și care într-un viitor apropiat va include, în această nouă reprezentare a realității care e deja numită Realitatea Virtuală, semnificative părți ale tuturor celorlalte terenuri de joc unde acțiunile umane se împletesc. Și e un teren de joc atât de important, pe cât de fulgerătoare e azi evidenta lui manifestare, aparent răsărind din nimic. Și noi toți vom juca acel joc, vrem ori nu vrem, întocmai cum azi noi toți depindem, pentru acțiunile noastre și pentru alegerile noastre, chiar și în politică, de ceea ce se petrece, de pildă, în televiziunile noastre ori în ziarele noastre. Nu se poate face abstracție de un instrument de comunicare pe care toți îl folosesc. Nu se va putea nici în viitor. Și de vreme ce noi toți vom juca acel joc și în viitor vom avea de-a face, vrând-nevrând, cu Internetul, mai bine să jucăm bine acel joc, încă de la început, spre a evita să ne căim mai târziu, cum deja de multe alte ori în acest oraș, că suntem în întârziere față de restul lumii. Și atunci iată că se ivește de neamânat necesitatea de a strânge timpii și, în sfârșit, de a acționa, cu luciditate, competență și mai cu seamă clarviziune și o limpede strategie, spre a pune Genova în primul rând printre orașele care și-au dat o fizionomie în ciberspațiu — așa e numit acel spațiu virtual unde lumea se reprezintă pe sine prin cea mai incredibilă rețea de computere care a existat vreodată.
E o mare muncă, dacă e făcută cum trebuie, puternic tehnică, totuși și intens politică, fiindcă politica, după cum noi toți știm, e într-una dintre accepțiunile ei exercitarea unei lucide voințe orientate spre clarviziune, izvorâtă din alegerea între diferite și nu rareori antitetice opțiuni. E o mare muncă, o mare muncă tehnică și politică, din a cărei mole celor mai mulți azi le e vizibil doar vârful aisbergului, iar eu îmi doresc ca măcar vârful aisbergului să nu fie ascuns vederii tuturor celor prezenți. E conștiința a cât de mult e de făcut, în această privință, și mai cu seamă a cât de mult va fi de făcut, în viitorul nostru apropiat, spre a promova imaginea Genovei în ochii celor zeci de milioane de persoane care deja azi sunt conectate la Internet, care ne aduce, la capătul acestei serii de raționamente, să propunem, cu aceste cuvinte și cu asemănătoarele cuvinte desfășurate în Moțiunea noastră și în Ordinele noastre de zi, ca Genova nu doar să urmărească, cu greu, toate celelalte mari orașe italiene, ci să le preceadă în inevitabila adecvare la modernitate, instituind prima dintre ele o comisie special dedicată problemelor Comunicării interne și externe cu deosebită atenție la Internet.

Fiindcă, vedeți, nu e de ajuns să spui și să hotărăști, cum vreun superficial ar putea argumenta: „Municipiul trebuie să se ocupe de Internet.” Ar fi ca și cum ar fi de ajuns să spui și să hotărăști: „Municipiul trebuie să se ocupe de traficul orășenesc”. Mare scofală! Dacă ar fi de ajuns să spui așa, ar fi de ajuns să-l enunți oracular o dată pentru totdeauna, și ce nevoie ar mai fi atunci de Viceprimarul pentru Trafic? A te ocupa de Internet, adică de acea fereastră din care lumea în viitor ne va vedea ori nu ne va vedea, întocmai cum a te ocupa de buget, de trafic și de toate celelalte lucruri importante, e o sarcină de răspundere politică, pe lângă cea de competență tehnică, funcție pentru care azi propunem să fie instituită o comisie specifică, în care toate grupurile politice care în acest consiliu reprezintă toată populația genoveză să aibă putința de a interveni efectiv spre a oferi acele orientări și conținuturi utile și indispensabile pentru cea mai bună construire cu putință a acelei Genove Virtuale care cât mai curând trebuie să vadă lumina pe Internet.

Mă îndrept spre capătul intervenției mele, aducând un mic exemplu, pe care sper să-l socotiți de bun augur:
Această moțiune, pe care am prezentat-o, precum și textul acestui discurs, sunt deja pe Internet, chiar în acest moment, și vor rămâne acolo ani și ani și eventual chiar decenii, mereu consultabile, 24 de ore din 24, de orice cetățean genovez, italian și din toată lumea căruia i-ar interesa. De ce, întreb eu, pe Internet nu se află deja și toate celelalte documente ale acestei administrații? Ele TREBUIE să fie disponibile pe Internet, de vreme ce POT fi, iar dovada faptului că pot e că acest discurs al meu și această moțiune a mea pe Internet deja se află. Colegilor care vor interveni după mine le anunț că tot ce se va spune azi în această sală pe acest subiect va fi de mine cât mai curând fidel transpus în avizierul universal al Internetului, deci la instantanea și gratuita dispoziție a oricui, în orice moment, de acasă prin propriul computer, ar vrea să facă o interogare a Internetului spre a cunoaște exactele voastre cuvinte de azi privitor la tema pe care o dezbatem ori, mai simplu, spre a trage informații despre angajarea voastră politică și administrativă. În așteptarea ca o asemenea procedură să devină norma, prin inițiativa Municipiului în loc de inițiativa mea, cum logica impune să fie, îi invit pe colegii care vor interveni să facă ulterior în persoană experiența de a-și regăsi pe Internet toate exactele cuvinte pe care de acum înainte le vor spune, asumându-și răspunderea.

Firește, sunt la dispoziția oricui ar vrea să aprofundeze subiectul.

Mulțumesc pentru atenție.

Roberto Quaglia


Înapoi la cuprins



Intervenția lui Antonio BRUNO (P.D.R.C.)


"Signor Presidente e colleghi, condivido molte delle cose dette dal consigliere Quaglia, condivido meno l'enfasi solamente positiva, rispetto ad uno strumento che, certamente è interessante e che può aiutare a risolvere molti problemi.
In effetti rimane il problema della promozione del ruolo turistico di Genova, che anche tramite questa rete, può essere sviluppato, così come il sottoscritto, dove andare in vacanza, ha cercato un posto a basso costo, tramite Internet, così lo può fare chiunque.
Però devo dire che questo aspetto dovrebbe, si, promuoverlo il Comune, gli enti locali, ma forse i privati dovrebbero contribuire, anch'essi, in qualche modo.
Estremamente interessante, ma comunque punto critico, è quello della pubblicità degli atti consiliari, della comunicazione, della possibilità, per il cittadino, di accedere ad informazioni. E' evidente che non basta memorizzare una serie di parole per poter, poi effettivamente, rendere consultabile tutto questo, nel senso che ci vorrà, secondo me, una grande capacità organizzativa per poter permettere, eventualmente, la consultazione di tutto questo materiale.
E' evidente che, se nel dibattito su un certo tema, i gruppi o i cittadini consulteranno il sito genovese, dovranno essere in grado di discriminare, all'interno di una grande quantità di informazioni, quello che può interessare.
Quello su cui non sono così d'accordo è l'enfasi come questo strumento dipinto, che potrà risolvere tutti i problemi di comunicazione. E' vero che ogni anno si raddoppia il numero di utenti che possono accedere a tutte queste informazioni, è pur vero, però, che in questo grande mercato mondiale, a fronte di una percentuale dell'umanità sempre più ricca, sempre più con possibilità di comunicazione, esiste, anche nella nostra città, fatte le debite proporzioni, una quota sempre crescente di popolazione sempre più messa ai margini.
Allora, non riduciamo il problema della comunicazione tra gli enti, la Giunta, il Consiglio Comunale e la popolazione alla disponibilità di pagine Web, su Internet. Io ritengo che sia una cosa importantissima e che si possa fare anche facilmente, perché non serve più essere un grande programmatore per costruirsi da solo una pagina, basta solo avere un programma come "Word 6.0" e lo traduce lui, una pagina multimediale.
Rimane, però, il problema principale della comunicazione tra le amministrazioni, i consigli e i cittadini, che non possono risolversi a questo, perché comunque sarà una minoranza che potrà permettersi il computer, avere la voglia di usarlo, avere la voglia di collegarsi ad Internet ed, eventualmente, avere la voglia di non limitarsi alle pagine più osè e più pornografiche che sono disponibili, come tutte.
Ci vuole la possibilità di una comunicazione tra cosa succede dentro le amministrazioni e le informazioni disponibili e i cittadini, possibilità di un dialogo che non può restringersi all'aspetto che il collega Quaglia ci ha proposto, aspetto su cui sono d'accordo. Non può restringersi solo a quello, anche se l'Amministrazione sviluppasse tutto quello che ha testé detto il collega Quaglia, rimane un problema di comunicazione tra noi e la città, tra i cittadini e le istanze intermedie e un problema di partecipazione.
Certo, questo strumento, per una certa quota della nostra città, può essere uno strumento importante, anche di partecipazione, perché si possono farei i cosiddetti siti Internet, in cui non c'è solo un aspetto passivo da parte del cittadino, ma anche un aspetto propositivo, come ad esempio la posta elettronica e tante altre questioni.
Noi siamo favorevoli agli ordini del giorno proposti dal collega Quaglia, evidentemente però in un quadro di non esaustività della risoluzione dei problemi di comunicazione tra Giunta e Consiglio; Consiglio e città e forze politiche, che deve avvalersi di questo strumento, ma non può assolutamente pensare di risolverlo in toto con questo".

Antonio Bruno

Înapoi la cuprins



Intervenția lui Claudio BASSO (P.P.I.)


"Signor Presidente e colleghi consiglieri, anche io volevo fare alcune considerazioni sui problemi che la mozione del collega Quaglia ha posto all'attenzione del Consiglio.
Sicuramente con una enfasi diversa, rispetto anche alle magnifiche sorti e progressive di questo strumento.
Certamente oggi in base ad alcuni dati che abbiamo raccolto, Internet è raggiunta da circa 300.000 utenti ufficiali, in Italia, e circa 1 milione di utenti indotti, se pensiamo che, a fronte di ogni accesso, esistono almeno altri tre fruitori, i cosiddetti non ufficiali, del servizio.
Però è indubbiamente vero che tutte le proiezioni ci portano, in un prossimo futuro, ad un allargamento pressoché geometrico della potenzialità di accesso a questi servizi.
Credo che oggi sia importante parlare di questa possibilità, per almeno due motivi fondamentali: innanzi tutto perché bisogna essere assolutamente preparati a questa evoluzione. Secondo motivo: perché è assolutamente necessario essere presenti e quindi essere parte attiva in questo processo evolutivo della rete.
Bisogna essere assolutamente preparati a questa evoluzione, anche perché l'attuale tecnologia non rappresenta certamente un punto di arrivo. L'evoluzione tecnologica, per assicurare al cittadino un servizio che sia all'avanguardia e sempre puntuale, in termini di qualità e quantità, è ancora tutta da scoprire. Tutto il fenomeno delle fibre ottiche si pone in questa direzione.
Certamente questo consentirà di offrire e fornire servizi a costi economicamente più contenuti, sensibilmente più contenuti, rispetto a quanto, oggi, le normali procedure ci inducono a fare, ma occorre essere presenti e quindi avere una parte attiva in questo processo evolutivo, anche perché se consideriamo la rete Internet come un processo di moda, siamo completamente fuori strada. Essa deve essere vista come un servizio che, in particolare nelle realtà locali, serve a dialogare con il cittadino.
Possibilità di allargare a dismisura il bacino di utenza e di accesso alle informazioni, con servizi che sono attivi in maniera pressoché continuativa, consentirà l'accesso di informazioni che normalmente le strutture pubbliche non sono in grado di attivare con i normali processi informativi.
E' proprio questa caratteristica del servizio di informazione a servizio dei cittadini utenti, che dovrebbe connotare in maniera particolare la presenza di una Civica Amministrazione in questo settore.
Questo obiettivo di presenza sulla rete Internet, da parte del Comune di Genova, anche sulla base di esperienze che già sono state avviate, pur con molte difficoltà, in altri comuni, si raggiunge, a mio giudizio, attraverso tre passaggi: la collettività, la gestione delle informazioni e la fornitura di veri e propri servizi all'utenza.
Su questo punto occorre dire che esistono già, sul tessuto cittadino, realtà che sono in grado di fornire un ampio supporto informativo, relativamente alla possibilità di trasmettere informazioni locali sulla rete Internet. Sarebbe molto opportuno, da questo punto di vista, evitare duplicazioni e non frammentare quanto è già immesso sulla rete, cercando, invece, collaborazioni, in termini di fornitura di servizi che, sicuramente, renderebbero meno onerosa la creazione e la gestione di una banca dati sulla città e porterebbero sicuramente ad estendere la base informativa, praticamente a costi economicamente molto contenuti.
La collettività, come già è stato realizzato in pressoché tutti i comuni italiani già presenti sulla rete Internet, deve essere attuata attraverso fornitori di servizi, che sono già presenti e operanti nella nostra città, che sono in grado di garantire una elevata qualità, in termini di continuità e potenza delle connessioni.
Naturalmente ci sono anche tutte le questioni derivanti dalla assistenza e dalla competenza che tali servizi necessitano una volta avviati.
E' opportuno che questa attività venga svolta da apparati già esistenti, che consentano una riduzione del costo di implementazione ed una provata competenza. A ciò deve essere aggiunta la possibilità di predeterminare totalmente i costi di ciò che si sta approntando, evitando, così situazioni di bilancio imprecise o poco chiare, che altre volte, proprio nel campo dell'informatica, ha costretto le Civiche Amministrazioni a continue rincorse per un ulteriore aumento di costi non previsti e non programmati in sede di installazione.
Certamente, poi, la disponibilità di spazi Internet, può portare ad immagazzinare molteplici informazioni che vanno dai verbali dei Consigli Comunali, delle Commissioni, alle delibere, alle ordinanze del Sindaco, agli atti amministrativi, che possono essere ampiamente consultabili in tempo reale, con tutte le procedure che sono già note a molti utenti di questo tipo di servizio.
Ma quello che rende particolarmente efficace questo tipo di servizio, è questa immediatezza nell'attuare una sorta di filo diretto con il cittadino, che può inviare suggerimenti, consigli, richieste all'Amministrazione Comunale; la possibilità di creare moduli mirati, che consentono di raccogliere informazioni già preventivamente catalogabili rapidamente su data base, per ulteriori analisi; consente di avere, in forma diretta, attraverso questionari mirati, quello che è l'indice di gradimento su una eventuale proposta, o quella che è la reale esigenza di un quartiere o di una parte di esso, rispetto ai problemi della Civica Amministrazione.
Questa rete civica cittadina, può essere creata a costi competitivi e controllati, fin da subito, ed è auspicabile che da questo punto di vista, io mi auguro che poi l'Assessore, su questo, possa già fornirci alcune indicazioni, una indagine informativa, su quanto risulta essere già esistente e il coordinamento delle risorse interne alla Civica Amministrazione, ma anche presenti sul territorio genovese, possa consentire di analizzare fino in fondo i costi per l'attivazione di un servizio sperimentale in questo senso, ma anche la sua capacità di evoluzione, la possibilità di fornire servizi, la capacità di essere flessibili nella interconnessione di realtà esistenti coni problemi della Civica Amministrazione.
Vorrei concludere con alcune osservazioni, che meriterebbero sicuramente anche un approfondimento in un altro contesto: in questo dibattito, vengono posti gli accenti sulle caratteristiche positive che ha questo tipo di servizio.
Credo che, come dicevo all'inizio, la necessità che il Consiglio Comunale si ponga questo tipo di problema, per essere preparati a questa evoluzione e per essere presenti e quindi per svolgere un ruolo attivo in questa direzione, non ci possa fare nascondere che con questa evoluzione dirompente si presentano scenari totalmente inediti, che chiamano in causa anche il modo stesso di fare politica, che chiamano in causa i criteri della cosiddetta democrazia rappresentativa, così come l'abbiamo vissuta e approfondita finora. La possibilità di introdurre una sorta di voto telematico, soltanto per conoscere le opinioni, ma in un futuro ormai prossimo, anche per favorire l'accento su una proposta, su una decisione da prendere in un senso, piuttosto che in un altro, ci deve mettere giustamente in condizioni di approfondire anche il ruolo di una Civica Amministrazione, che si ponga di fronte a questa evoluzione telematica con un'iniziativa contro i rischi di una nuova esclusione, contro i rischi di nuove discriminazioni che sono indotte dalla innovazione tecnologica.
In questo senso io vedo importante l'iniziativa di una Civica Amministrazione, ci sono problemi di accesso che, per i rilevanti costi di tipo economico, a molti non sono consentiti, ci sono problemi di educazione a nuovi linguaggi, di educazione a nuove procedure. Qualcuno già parla di senzatetto digitali, o parla di sud digitale, in una realtà mondiale che prevede la divisione, finora, fra un nord ed un sud del mondo, soltanto sugli aspetti quantitativi o qualitativi, per come siamo stati tradizionalmente portati a considerarli.
Questa innovazione tecnologica apre questi scenari completamente diversi. Credo che sia importante che un livello locale di autonomia e di intervento sulla realtà, sulla vita quotidiana dei cittadini, si debba porre, giustamente, questo tipo di problemi e possa essere una occasione per risolverli e proprio per consentire una nuova e maggiore libertà".

Claudio Basso

Înapoi la cuprins



Intervenția lui Franco BAMPI (Polo Nord)


"Signor Presidente e colleghi, circa la mozione presentata su Internet, voglio dire che sono sostanzialmente d'accordo con gli ordini del giorno presentati dal consigliere Quaglia, almeno per quelli che non riguardano l'accesso, il fatto che il Comune debba garantire accessi, perché credo che sia lì, il nodo del problema ed è praticamente il contributo che intendo dare a questa discussione.
L'ho già detto altre volte, quando abbiamo parlato della riorganizzazione informatica del Comune: o il Comune arriva a usare, ad avere come strumento di lavoro Internet, il Comune stesso e quindi ad avere delle basi di dati accessibili e quindi, eventualmente, con piccola manutenzione, semplicemente per, magari, fare una pagina che poi viene messa sul circuito Internet, può, appunto, mettere i dati a propria disposizione sul circuito Internet, oppure l'operazione Internet non funziona.
Io ritengo che sia improponibile una organizzazione Internet parallela a quella del Comune, perché allora il costo di manutenzione di questa operazione potrebbe diventare rilevante. Invece è diverso se il Comune struttura la propria gestione informatica dei propri dati, in modo tale che poi Internet possa accedere e che ci possa accedere, eventualmente, con dei codici d'accesso, o su siti dove non c'è tutto. Mentre gli atti pubblici, che possono essere le delibere di Giunta, di Consiglio Comunale, le determinazioni dirigenziali, possono essere messi su siti dove non si controlla, basta inibire la possibilità di scrittura, ma comunque su siti eventualmente duplicati, dove non c'è controllo, possono esservi dei dati che non devono essere diffusi necessariamente, oppure possono essere diffusi solo con dei particolari codici d'accesso.
Però la logica è e a me pare di avere rilevato questa logica negli ordini del giorno, almeno nei nn. 1, 2 e 3 fatti dal consigliere Quaglia, che è quella di stimolo all'uso o alla creazione di un sistema informatico di lavoro per il Comune, che sia immediatamente adattabile ad un sito Internet e quindi a essere poi distribuito in Internet.
Io credo che o si fa così, o gestire un sito Internet separato, diventa oneroso e alla fine diventa obsoleto, questo sito, come dati, come aggiornamento, ecc.
Se questa è la tendenza, cioè quella di andare a creare dei siti, quindi dei computers, dove i dati pubblici vengono immagazzinati e quindi semplicemente resi visibili da Internet, allora possiamo pensare che questo sia un sito che si aggiorna automaticamente, sennò diventa un sito dove d'accordissimo con quanto diceva il consigliere Quaglia, possiamo trovare notizie storiche e le notizie storiche possono essere multimediali, possono essere da testi, da musiche, da animazioni, da fotografie, che si mandano in diretta, pensiamo a cosa sta facendo adesso "Primonet", quindi effettivamente la bellezza di Internet è la multimedialità. Quindi possiamo fare anche un'operazione di archivio e di accesso a basi d'archivio, ma se vogliamo anche che sia un accesso, per esempio, ai lavori del Comune, sia un accesso in cui il cittadino che usa Internet può andare a vedere cosa si fa nel Comune, come opera, attualmente, il Comune, in questo caso, secondo me, Internet deve essere un modo con cui il Comune lavora, sennò non riusciremo a tenere aggiornato il sito.
A me pare che il consigliere Quaglia abbia proprio colto questo aspetto negli ordini del giorno che ha proposto".

Franco Bampi

Înapoi la cuprins



Intervenția lui Flavio AZZARELLI (P.D.S.)


"Signor Presidente e colleghi, Io volevo porre l'accento su di un aspetto che il consigliere Quaglia non ha sufficientemente esaminato, o per lo meno, badando a forse a questo aspetto internettistico di una visone di Genova su Internet e quindi apertura globale al mondo, forse si è dimenticato che è importante anche un rapporto di Genova con la cittadinanza.
E allora credo che la creazione di una rete civica, che è una cosa che a noi preme particolarmente, forse sia anche un aspetto ulteriore di evoluzione della nostra città e di apertura a questo mondo. Internet sappiamo tutti che cos'è e non perdiamo tempo a rispiegarlo. A me non fa neanche tanta paura essere riportato sulla rete delle reti, in quanto essendo un mezzo di comunicazione democratico è giusto che ci stia tutto e tutti, come d'altronde è e come si può verificare attraverso una collegamento o una navigazione. Il nostro gruppo più volte in questa sede ha perorato la creazione di un sito e la messa in linea del servizio di posta elettronica e richiesta informazioni, cosa che il Comune sembrerebbe ipotizzare per la fine di settembre. Acquisiti questi dati, ci piacerebbe che questo tipo di messa in linea di informazioni non fosse un mero e semplice bollettino comunale, non fosse qualcosa di passivo ma fosse il più possibile interattivo. Noi crediamo che una comunità strutturata che permetta alla maggior parte delle famiglie di stare, convivere, comunicare sulla rete e scambiarsi informazioni ed esperienze sia un grosso traguardo.
Il Comune in questo senso può fare molto: attraverso una promozione "internettiana" di quella che potrebbe essere la visione di uno dei tanti comuni che stanno su Internet si potrebbe iniziare a ragionare su un coinvolgimento globale di associazioni, enti e quanti altri stanno nella nostra città e nella nostra provincia. Comunità che potrebbe tranquillamente risiedere su un qualcosa che potremmo chiamare per comodità "rete civica". Rete civica che potrebbe essere quel perno e quel qualcosa che permetterebbe a chi non è specificamente connesso e non può permettersi di connettersi a Internet di comunicare e scambiare informazioni. Ricordo per brevità che la rete civica è una struttura che non gira su Internet ma che si può chiamare e contattare in ogni momento a un semplice numero di telefono. Il protocollo che viene di solito utilizzato per Internet ha determinati passaggi un po' tecnici, ha determinate caratteristiche software e hardware che richiedono un maggior apporto da parte dell'utente e ha dei costi vivi di accesso che vengono di solito sostenuti dal privato per la mera e semplice connessione.
In questa ottica credo che il Comune potrebbe aprirsi ai cittadini che fondamentalmente non sono interessati: attraverso una campagna di comunicazione e informazione si potrebbe chiaramente dire che il Comune ha un nuovo modo di parlare con i cittadini, una nuova modalità, una nuova metodologia. Coesisterebbero a questo punto due realtà: una quella, come amo definirla io, televisiva, ovvero una modalità televisivo dinamica (Internet, le pagine Web su Internet ed eventuali servizi), una realtà più di comunità, ovvero una rete civica, che permetterebbe a qualsiasi persona, da qualsiasi punto della città, di connettersi con il fornitore di informazioni. Fornitore che ovviamente sarebbe il Comune, ma non solo il Comune, ma quanti hanno interesse a stare su questa rete. Ricordo che il Comune di Torino ha deliberato, con una delibera se non sbaglio di Giunta, la possibilità di offrire spazio sulla propria rete civica a tutte le associazioni e gli enti che ne avessero fatto richiesta. Questo ha permesso di creare una grossa struttura a livello comunale. Il Comune di Torino oggi 15mila cittadini iscritti che parlano, dialogano, comunicano e si scambiano informazioni e opinioni tra loro. Questo ha permesso di creare una grossa struttura che vive e si autoalimenta di quello che è l'apporto di associazioni, enti e privati che forniscono alla struttura rete civica informazioni quotidiane. Il comune quindi ha messo a disposizione uno spazio gratuito all'interno di una struttura civica. Lo stesso comune ha realizzato un progetto ambizioso. Addirittura è riuscito a rimodellare intorno ad uno specifico protocollo, quello che abitualmente è il protocollo utilizzato per Internet, il TCPIP, è riuscito a ridefinire alcuni ambiti del SED e quindi utilizzare un protocollo che è tipico di una rete ad ampio respiro su una struttura comunale, con notevoli facilitazioni nell'implementazione ovviamente di quelle che sono le delibere e atti che necessariamente, con i tempi che si reputeranno più opportuni da parte dell'Amministrazione comunale, dovranno in un certo modo essere messi a disposizione della cittadinanza. Quella che era la linea che si tentava di definire era un giusto mixing tra le istanze presentate dal collega Quaglia, diverse, dovute, e forse a volte altisonanti sotto certi aspetti, ma comunque nelle intenzioni ottime, e quella che è una istanza fondamentale, quella cioè di non ritenere il cittadino forzatamente benestante e non ritenerlo comunque una persona che in qualsiasi momento può acquistarsi un computer, prendersi un modem, pagare un allaccio e andare a navigare. Questo perché fondamentale che questa comunità, se sarà coltivata dall'Amministrazione, abbia tutti i presupposti per essere una comunità il più possibile aperta, democratica ed eterogenea.
A questo proposito noi abbiamo presentato un ordine del giorno, e questo proposito chiederemmo di votare questo ordine del giorno che sommariamente propone i presupposti di una creazione di rete civica a prescindere dai presupposti internettistici."

Flavio Azzarelli

Înapoi la cuprins



Intervenția lui Renato PENCO (L.N.I.P.)


"Signor Presidente, signor Sindaco, assessori e colleghi, è un'ottima idea quella di inserire Genova in un sistema Internet mondiale, perché Genova certamente ha molto da dare e molto da offrire. Il consigliere Quaglia ha fatto un intervento molto tecnico: evidentemente se ne intende molto di questo settore. Ma vogliamo fare conoscere Genova per cosa? Per fare vedere le bellezze, d'accordo. Forse abbiamo un archivio unico al mondo, che persino gli inglesi vengono a consultare. Gli facciamo vedere l'Acquario, bellissimo, seconda o terza struttura mondiale. Poi quando vengono i turisti cosa gli facciamo vedere? Dei gabinetti che sono costati centinaia di milioni chiusi con i lucchetti, un sottopasso che da sette anni non si riesce a finire, gli facciamo vedere le strade che sembrano percorsi da giungla amazzonica, dei marciapiedi che non sono neanche più degni di questo nome, gallerie che non sono più gallerie ma sono dei camini orizzontali, pieni di rumenta. Cito a tal proposito quello sotto via Madre di Dio, cito quello in via Albertazzi che è un ricettacolo di rumenta. Gli faremo vedere tutte le rumente che abbiamo a Genova. Comunque siamo favorevoli a farci vedere per il mondo."

Renato Penco

Înapoi la cuprins



Intervenția lui Carlo SCHENONE (G. Misto)


"Dopo questo intervento così specifico e tecnico che ha anche riscosso l'applauso del pubblico mi sentirò un po' imbarazzato a fare delle valutazioni più precise. Quando, mi sembra a settembre, sono state fatte delle anticipazioni dai giornali riguardo a una prossima rete civica del Comune mi domandavo appunto che cosa sarebbe stato. Non ho capito perché allora veniva presentato come assessore competente l'Assessore Cosma: non so se adesso invece la cosa, come probabilmente mi sembra più corretta, è passata all'assessore che si interessa dell'informatica. Ero interessato per riuscire a capire che tipo di intervento era stato previsto relativamente alla presenza del Comune su Internet. In parte si era già parlato di una presenza da parte delle Istituzioni Scolastiche con l'esperienza della connessione di alcuni istituti genovesi, però quello che veniva presentato era qualcosa di sicuramente più organico, in cui il Comune diventava reale fornitore di servizi sulla rete. Mi interessava perché ritenevo importante che l'impostazione di una presenza del Comune su Internet dovesse essere prevista al momento della riorganizzazione del Comune. Ritengo che l'introduzione e la presenza del Comune su Internet dovrebbe essere l'occasione per arrivare ad un utilizzo interno al Comune di queste tecnologie, quella che ora come ora viene detta Intranet. La possibilità cioè di connettere le varie sottoparti del Comune con queste tecnologie: il che può essere la semplice connessione messa a disposizione dei vari uffici comunali di caselle di posta elettronica tramite le quali anche scambiarsi la documentazione, senza aspettare che i fattorini girino per tutta la città, come qualcosa di più sostanziale come tutto un sistema di distribuzione elettronica dei documenti. Questo è un passo importante, un passo che renderebbe realmente efficace anche una presenza del Comune su Internet, su qualunque meccanismo che permetta di accedere telematicamente al Comune. Faccio un esempio molto semplice. Il poter seguire una pratica anche da un punto di vista elettronico, fare in modo che una pratica migri all'interno dell'organizzazione comunale direttamente su supporto elettronico permette sia all'interno di verificare come si muovono questi documenti, e quindi l'efficacia dell'organizzazione stessa, sia diventa facilmente un meccanismo tramite il quale un qualunque cittadino può sapere qual è lo stato a cui è giunta una pratica di suo interesse.
All'aspetto della trasparenza dovrebbe poi collegarsi, e il Comune da questo punto di vista è l'unico che realmente può farlo come proprio interesse, tutto il discorso della partecipazione. La partecipazione dei cittadini che, ora come ora, cambiano anche socialmente l'interazione politica tra di essi, ha bisogno di nuovi canali. Se un tempo la partecipazione politica dei cittadini era fatta quasi esclusivamente con assemblee fumose, ora come ora queste modalità di partecipazione stanno sempre più perdendo di interesse ed efficacia, mentre ci sono altri aspetti e metodologie che permetterebbero di raggiungere una partecipazione che altrimenti a discapito della democraticità stessa della vita politica andrebbero a perdersi. Da questo punto di vista, se ritengo importante che il Comune arrivi ad una organizzazione interna che preveda una connessione in rete di tutta quanta la sua struttura in modo da poter rendere facile, agevole, e aggiornata anche la trasparenza verso l'esterno, d'altra parte è anche importante che il Comune si doti di strumenti che permettano una partecipazione. Mi rifaccio in questo caso a quello che proponeva Azzarelli. Più che pensare di installare e realizzare le cosiddette piazze telematiche, quindi luoghi di incontro telematico dei cittadini su Internet, cosa che richiede peraltro anche un minino ma significativo impegno anche da parte del cittadino se non altro per avere una connessione Internet a disposizione, anch'io preponderei maggiormente sull'approccio fatto tramite reti civiche o come si dice in gergo BBS, reti civiche organizzate in forma di BBS, quindi con un accesso che richiede esclusivamente un calcolatore che ormai è presente non dico nella maggioranza ma in una buona percentuale delle case italiane, e un modem che richiede una spesa unica di un centinaio di migliaia di lire o poco più. Una rete civica quindi che abbia una maggiore facilità di accesso, dia la disponibilità di incontro, un confronto e anche uno scambio di informazioni, e che possa essere, per la parte che possa essere interessante e utile, connessa ai servizi di Internet. In questa maniera, se dall'altra parte il Comune è strutturato in maniera tale da avere una propria organizzazione cablata, sarebbe possibile mettere a disposizione della rete civica anche informazioni che ugualmente sarebbero accessibili tramite Internet. Però non riterrei, se ritengo utile e importante che l'accesso possa avvenire tramite Internet, che sia l'unica possibilità. Se uno ipotizza una rete civica può integrarla con un accesso a Internet, facendo migrare le informazioni si cercano sulla rete civica anche su Internet; il contrario non è così automatico.
Da questo punto di vista è importante che il Comune arrivi a questi due aspetti: l'organizzazione interna che permetta una trasparenza e la partecipazione tramite delle reti civiche. Come questo si realizzi, sono convinto che debba realizzarsi anche appoggiandosi su quello che esiste già. Oltre tutto in città, contrariamente ad altre città, abbiamo anche più di un fornitore di servizi di questo genere che ha competenze e professionalità, che possono anche ridurre notevolmente i costi rispetto ad una struttura di questo genere organizzata direttamente dal Comune. Da questo punto di vista sono convinto che il Comune debba avere più una funzione di organizzatore dell'accesso, dopo di ché ci si può appoggiare sulle realtà esistenti per la sua concretizzazione. In qualità di organizzatore probabilmente una delle cose che potrebbe fare il Comune è quella di presentare un volto organico della città. Ora come ora su Internet, a mia conoscenza, ci sono sette o otto siti che presentano Genova. Sono siti che presentano la città spesso con informazioni ripetute, come gli orari dei musei ecc.. Nella fattispecie c'è il Comune di Genova con un sito dell'Assessorato alla scuola, un altro sito fatto da Pangea Informagiovani, un'altra sottoparte del Comune, un altro che si chiama Genova Virtuale on Page, con una bacheca dove lasciare messaggi su Genova, dove generalmente nessuno lascia un gran che; un altro ancora dell'Ente del Turismo, e un altro infine dove di sono informazioni di Afrodite dell'Università di Genova, con rimandi a teatri e cose di questo genere. In più si può aggiungere anche Primonet che è un altro esempio di questo genere. Ci sono dunque tanti siti su cui si possono avere informazioni su Genova, ma spesso e volentieri queste informazioni non sono aggiornate. La cosa che potrebbe fare il Comune è fare in modo che, grazie anche ai sistemi che permettono una navigazione multimediale, l'approccio a Genova sia uno ma che sia fatto in maniera che le risorse siano utilizzate per avere un aggiornamento di un sito anche complesso, costituito da più fornitori di informazioni, ma che venga fatto in maniera efficace per la città.
Lo statuto del Comune prevede l'esistenza di un notiziario: lo prevedeva prima ancora che venisse la legga sulla trasparenza ed è una cosa che il Comune deve doverosamente realizzare. Questo potrebbe essere, anche se non potrebbe esaurire l'intenzione che è nello statuto, un notiziario presente su rete civica o Internet. A questo punto esco un attimo dall'argomento specifico, però spezzo una lancia affinché questo notiziario venga realizzato finalmente; c'è bisogno che il Comune esca, che almeno quello che avviene all'interno di quest'aula, ma in generale quello che avviene nel Comune esca e sia maggiormente conosciuto, non solo come comunicazione dell'Amministrazione ma più in generale come comunicazione di tutto il Comune, quindi anche nel caso del Consiglio Comunale. Un tempo c'era stata una proposta di trasmettere i consiglio comunali via televisione; un tempo venivano trasmessi via radio. E' possibile ipotizzare come in alcune altre città un giornale mensile, prodotto direttamente dal comune, anche autofinanziato con pubblicità o cose del genere, in cui le varie realtà, sia quelle dirette dall'Amministrazione, sia anche quelle politiche, quindi anche i vari gruppi, possono uscire e comunicare agli altri. Quindi in ogni caso questo vincolo dello statuto che prevede il notiziario non è stato realizzato a parecchi anni dal momento in cui questo statuto è stato approvato. Colgo quindi l'occasione di questo invito di utilizzare Internet per fare in modo che il Comune esca verso i cittadini per allargare l'invito previsto dentro lo statuto.
Un'ultima cosa riguarda l'accessibilità. Ora come ora la Biblioteca Berio avrà una nuova sede in cui è prevista una notevole disponibilità di nuove tecnologie per poter accedere alle informazioni. In questo caso un altro aspetto attualmente esistente sono gli sportelli Citycard, in cui dei semplici calcolatori vengono utilizzati semplicemente come sportelli. Così pure ci sono altre delle situazioni in cui così pure ci sono vari posti pubblici che hanno a disposizione calcolatori per l'accesso e il reperimento di informazioni fornite dal Comune. Allora, proprio per evitare quella che veniva citata da Basso e in parte da Bruno, l'emarginazione informatica, cioè che chi non può permettersi di avere gli strumenti sufficienti per un accesso venga escluso da tutte queste possibilità che vengono fornite, questi strumenti potrebbero essere utilizzati rendendoli meno specifici per fare in modo che le persone qualunque possano accedere alle informazioni che altri forniti di un pochino più di risorse riescono a procurarsi semplicemente comprandosi gli strumenti."

Carlo Schenone

Înapoi la cuprins



Intervenția lui Anna Maria CASSOL (Assessore all'Informatica)


"Cercherò di essere breve, ma non perché voglia eludere la questione che peraltro è estremamente importante e interessante, ma perché penso che dobbiamo trovare un sistema di informazione continua, reciproca, sull'evoluzione dei lavori rispetto a questo tipo di strumenti, cosicché non ci troviamo ad impegnare il Consiglio Comunale con tempi molto lunghi su un tema di cui peraltro abbiamo già parlato nel settembre dell'anno scorso e che senz'altro non ha dei momenti in cui si danno risposte, indicazioni, e finisce lì. Tutt'altro. Consentitemi la brevità e consentitemi il rimando che peraltro in uno degli ordini del giorno il consigliere Quaglia chiede da qui a tre mesi, possibilmente preventivamente in commissione io ritengo; dopo i tre mesi che il consigliere Quaglia dava, io vi chiedo che sia verso i primi di novembre per consentire il lavoro che adesso vi illustro. Credo che non siano più sfuggibili la riflessione, la preparazione e il lavoro rispetto agli strumenti che ci sono oggi nel mondo. Non si tratta di essere fanalini di coda: si tratta di lavorare nel modo più appropriato con le risorse che ci sono, risorse in termini economici e in termini umani. Non è una Amministrazione, non siamo noi Giunta, non siete voi Consiglio che possiamo certamente con un tocco di bacchetta magica mettere in atto le modalità subito per far funzionare le cose nel modo che siano poi accessibili come informazioni a tutti i cittadini. Voglio dire che quello che dicevano i consiglieri Basso, Schenone, Bampi, Bruno, cioè che impostare il lavoro di flusso di informazioni all'interno dell'ente perché questo abbia anche aspetti e possibilità immediate di accesso dall'esterno non è un lavoro da poco. Certo sarebbe estremamente costoso costituire una doppia organizzazione che produce informazioni, su Internet piuttosto che su rete civica. Da un anno a questa parte c'è un gruppo di quindici persone all'interno del Comune, persone che operano in vari servizi, che stanno lavorando, che si sono preparate, che hanno fatto corsi, che hanno valutato opportunità e modalità per utilizzare al meglio gli strumenti messi a disposizione dalle tecnologie attuali per fare delle proposte che siano veramente fruibili, e che non restino qualche pagina aperta mai più aggiornata, qualche banca dati iniziata e mai più resa vitale.
La questione fondamentale è certamente quella che nei vostri interventi avete posto. Cioè Internet e rete civica; modalità di alimentazione di entrambi questi sistemi di informazione e di comunicazione con i cittadini, in modo tale che non ci sia spreco di energie, sovrapposizioni di banche dati, costruzioni ridondanti. Non ha tanto senso collegarsi ad Internet per avere informazioni che sono tipiche della comunità locale. Ha senso porre su Internet informazioni che il mondo vuole avere su Genova. Si sta lavorando: c'è questo gruppo costituito formalmente con ordinanza del Sindaco che sta lavorando su entrambi questi fronti. Quindi, cosa significa e come partire per la rete civica, quali informazioni, e quali di queste informazioni non ricostruite ma allargate, perché hanno lo stesso protocollo di base di comunicazione, portare su Internet, e viceversa. Noi pensiamo, e di questo vi terrò informati nella commissione che faremo ai primi di ottobre, di essere per quella data pronti ad aprire il rapporto con il mondo tramite alcune pagine su Internet e il rapporto con la città tramite un sistema di rete telematica cittadina, dove certamente ci sia un ruolo del Comune ma ci sia anche quello che diceva il consigliere Azzarelli, ovvero un ruolo importante delle associazioni e altri enti che vogliono mettere in comunità le informazioni utili e scambiarsi le comunicazioni utili.
Il problema che è stato posto, e non è da poco, di chi si esclude e di chi non si esclude, pensiamo di affrontarlo, sapendo che ci sarà un'evoluzione complessiva di questi strumenti, dotando da subito sistematicamente tutti gli sportelli del cittadino dei collegamenti necessari. Di modo ché i cittadini che non abbiano direttamente in casa gli strumenti possano avere non solo le stesse informazioni, ma possano anche essere quelle sedi in cui si fa informazione, si crea educazione, come sottolineava il consigliere Basso. Gli sportelli del cittadino vivificati anche da queste informazioni; un collegamento di rete civica che non sia necessariamente con tutte le stesse informazioni di Internet, e naturalmente il continuare tutti gli sviluppi su Internet che già ci sono, tipo il collegamento e il progetto, a cui faceva riferimento Schenone, relativo alle Istituzioni Scolastiche e ai collegamenti tra scuole. Quello che si diceva il giusto mix è quello su cui si sta lavorando per capire come partire con il piede giusto. Non possiamo, e sono sicura che voi non lo chiedete nemmeno, immaginare un'apertura e una immediata preparazione di informazioni su tutto quello che esiste all'interno del Comune. Sappiamo bene che ad oggi il materiale cartaceo che viaggia è enorme, e quindi bisogna contemporaneamente - cosa che si sta facendo -lavorare per informatizzare le banche dati comunali. L'attenzione, e questo è il compito di questo gruppo di lavoro, è che tutto sia sempre estremamente collegabile. Questi aspetti non sono aspetti facili, e si capisce la complessità organizzativa quale sia: si tratta di partire con dei tasselli che vadano mano a mano a costruire un puzzle più complessivo, senza che poi si scopra di dover buttare via qualcosa perché quel pezzo che si è fatto non è più utile. Su questo si sta lavorando. Io riprometto ai primi di ottobre di fare una presentazione organica dello stato di avanzamento dei lavori, sia per quanto riguarda la questione della rete civica, sia per quanto riguarda la questione della connessione Internet. Il problema grosso della educazione su questi aspetti, educazione da parte di chi lavora all'interno del Comune e da parte dei cittadini è un po' la scommessa che si sta giocando di questi tempi un po' da tutte le parti. E quindi l'altro aspetto importante è utilizzare tutte esperienze positive che si sono fatte in questo senso. In questo momento questo gruppo di lavoro, e io stessa insieme con l'Assessore Cosma abbiamo riscontrato che effettivamente la città di Torino è quella, come citava Azzarelli, che ci sta dando più aiuto e con cui stiamo anche operando per lavorare al meglio su questi aspetti di interconnessione tra un sistema e l'altro.
Per quanto riguarda l'insieme degli ordini del giorno che ha presentato il consigliere Quaglia, mi sentirei di accettarli come raccomandazioni. Su alcuni noi siamo d'accordo in parte. Ce n'è uno dove il consigliere Quaglia dice che si impegna il Sindaco e la Giunta a mettere su Internet, sulle pagine Web, tutte le sedute del Consiglio Comunale compresi gli atti, le delibere, i regolamenti, e ogni genere di regolamento sul quale si possa fare la ricerca con la tecnica dell'ipertestualità ecc.. Noi su questa cosa non possiamo che dire che sarebbe bello. Non posso davvero, lo dico onestamente, garantire i tempi per una cosa di questo genere, così come non credo di poter garantire i tempi sul fatto che tutti i gruppi consiliari possano accedere a Internet in un dato tempo, se non analizzando i costi degli accessi attivi e passivi, che peraltro stiamo verificando. A me risulterebbe veramente spiacevole dire che un ordine del giorno va bene, un altro no, un altro fino a un certo punto. L'insieme è un insieme di utili e importanti indicazioni che sento di poter dire che teniamo in giusta considerazione, comprese le indicazioni sugli accessi. Anche qui si tratta di valutare i costi; io non credo che saremo in grado di garantire l'accesso gratuito a Internet a tutti i cittadini che lo richiedono. Sono tutti aspetti che vanno attentamente valutati in termini di costi, in termini di tempi, in termini di reali possibilità, perché non credo onesto dire di sì e non sapere quando lo facciamo. Per cui sia i suoi ordini del giorno, sia quello del consigliere Azzarelli, li accogliamo volentieri come indicazioni, come importantissime raccomandazioni e suggerimenti, senza dover arrivare a votarli ad uno ad uno. Se andiamo a votarli ad uno ad uno come precisi ordini del giorno, su questo francamente ho un po' di difficoltà perché vorrei che fossero realistici i tempi di realizzazione."

Anna Maria Cassol

Înapoi la cuprins



2. intervenția lui Roberto Quaglia (L. Pann.)


„Sunt dispus să fie acceptate ca recomandare cu condiția ca, atunci când în jurul lui octombrie-noiembrie ori când va fi, se va raporta din partea Primăriei despre ceea ce se va fi făcut până atunci, dacă eu nu m-aș socoti mulțumit, să mi se îngăduie să readuc pe ordinea de zi într-un timp mai scurt decât cel care a fost nevoie de data asta același subiect, și atunci voi repropune acestea plus toate celelalte pe care le voi socoti potrivite. Am prezentat această moțiune pe 25 ianuarie și a fost tratată abia acum. Aș representa-o, în caz că rapoartele Primăriei nu m-ar mulțumi, dar în acel punct aș vrea să am garanția că reușesc s-o aduc în discuție înainte de expirarea mandatului. De altfel, accept să fie acceptate ca recomandare după ce am auzit o părere a Secretarului General, care de fapt nota că pe anumite puncte, ca cel al furnizării gratuite de acces cetățenilor, lucru pe care de altfel continui să-l cred potrivit și necesar, ar fi necesar să se verifice aplicabilitatea în termeni de costuri și rapiditate. Cu atât mai mult doar din aceste motive, pentru faptul că înțeleg dificultatea reală de a lua decizii atât de ample într-un timp scurt, accept să fie acceptate ca recomandare. Cu toate astea, trebuie să amintesc că tocmai din pricina complexității temei, admisă de Viceprimar și dată chiar ca exemplu de ea însăși, susțin și reafirm că, cu atât mai mult, o comisie special dedicată gestionării celei mai bune, mai democratice, a acestei tranziții spre acest nou mass-media care e Internetul ar fi hotărât potrivită.”

Roberto Quaglia

Înapoi la cuprins



2. intervenția lui Flavio Azzarelli (P.D.S.)


"Mi sembrava che nel nostro ordine del giorno volessimo porre solo un accento sulla realizzazione di uno studio di fattibilità e quindi l'eventualità di stanziamenti di un progetto esecutivo. Mi sembrano fondamentalmente degli atti amministrativi, o perlomeno una procedura e un iter. Se accogliete come raccomandazione un iter, mi sembra una cosa un po' strana. Mi sembrava un modo di dire che la rete civica poteva avere una attuabilità attraverso dei passaggi amministrativi. Comunque, mi rimetto al vostro giudizio."

Flavio Azzarelli


PRESIDENTE GUGLIELMINO (P.D.S.):
"Dò lettura degli ordini del giorno presentati:"

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 1

Având în vedere că

  • Genova are cel mai mare interes de a-și îmbunătăți propria Comunicare spre exteriorul orașului, precum și de a face mai eficientă și mai cursivă Comunicarea între Municipiu și cetățeni
  • Internetul poate cu siguranță reprezenta un valoros instrument spre a obține asemenea progrese de Comunicare
  • o orientare luminată și strategică, în privința Comunicării și a Internetului, comportă o considerabilă mole de muncă prelungită în timp
  • contribuția pe care forțele politice o pot aduce, în definirea conținuturilor reprezentării pe care Genova vrea s-o dea pe proscena mondială a Internetului, e relevantă și nu trebuie risipită, ea constituind și o garanție de democrație în ce privește alegerea conținuturilor

se angajează Primarul și Primăria

să opereze, în materie de Internet, după un lucid plan strategic, instituind o comisie pentru Comunicare și Internet, care să aibă sarcina de a se confrunta asupra activităților de Comunicare ale Municipiului, precum și asupra structurării și conținuturilor reprezentării Genovei care se intenționează a fi pusă la dispoziția Satului Global pe Internet, spre garantarea atingerii celei mai înalte calități cu putință și spre ocrotirea legitimelor cereri politice în materie.

Propunător: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 2

Având în vedere că

  • Internetul e noul mass-media emergent
  • o promptă și eficientă reprezentare a Genovei pe Internet, și în special pe World Wide Web, ar produce efecte avantajoase pentru oraș, mai cu seamă în ce privește ambițiile turistice ale acestuia

se angajează Primarul și Primăria

să dezvolte și să facă disponibilă pe Internet o vastă arhivă dinamică ce reprezintă Genova, care să cuprindă o amplă gamă și cantitate de texte de orice subiect cu legătură cu Genova (ex.: istoric, turistic, științific, sportiv etc.), însoțite de imagini, fotografii, fragmente de muzică genoveză, animații multimediale, și să lucreze în viitor neîncetat la această arhivă, adică la această Genova Virtuală, spre a o face continuu adecvată nivelurilor calitative și de posibilități pe care continuarea dezvoltării tehnologice le va face treptat cu putință și necesare

Proponente: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 3

Având în vedere că

  • procesele-verbale ale ședințelor Consiliului Comunal sunt de regulă transcrise și stocate pe computer sub formă de files, astfel încât ar fi tare simplu, ca să nu spun elementar, adăugând la aceste files puținele coduri HTML necesare, să se facă aceste procese-verbale consultabile pe Internet de oricine la Genova ori în lume ar fi interesat să le consulte
  • punerea online pe Internet a proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului Comunal al Genovei, precum și a tuturor hotărârilor, ar fi o operațiune tehnic elementară, odată ce Municipiul s-ar fi dotat cu indispensabilul sit de conexiune permanentă la Internet, și că o asemenea inițiativă s-ar așeza în avangardă, în Italia și în mare parte a lumii, în ce privește valorile transparenței asupra actelor administrative și asupra pozițiilor și activităților părților politice

se angajează Primarul și Primăria

să facă disponibile pe Internet, și în special pe World Wide Web, transcrierile integrale ale tuturor ședințelor (începând dintr-un anume moment) ale Consiliului Comunal, inclusiv actele, hotărârile, regulamentele și orice gen de document util, ordonate și catalogate, cu tehnica hipertextualității, după o variată și exhaustivă gamă de criterii de indici și de chei de căutare

Proponente: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 4

Având în vedere că

  • importanța poștei electronice, ca instrument de comunicare între persoane, e în continuă creștere
  • față de poșta tradițională, poșta electronică se distinge prin poverile mai mici pe care le comportă, nefiind necesar transportul fizic al scrisorilor, și printr-o totală ecologicitate, nefăcându-se cu ea niciun uz de hârtie
  • alte orașe și instituții furnizează deja gratuit cetățenilor adrese de poștă electronică
  • e avantajos pentru Genova ca cea mai mare cantitate cu putință de cetățeni să fie dotată cu o adresă de poștă electronică, înainte de toate spre a le înlesni comunicările și, în al doilea rând, și spre a le putea trimite cu mai mare rapiditate, economicitate și eficiență eventuale comunicări din partea administrației

se angajează Primarul și Primăria

să garanteze fiecărui cetățean care o cere putința unui acces gratuit, via modem, la serviciile specifice ale rețelei civice, precum și o cutie poștală electronică individuală gratuită, cu eventuale poveri minime legate de traficul efectuat

Proponente: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 5

Având în vedere că

  • e de neocolit și tot mai mult va fi în viitor utilitatea Internetului pentru oricine caută informații de orice gen
  • Internetul reprezintă cel mai excelent instrument existent în prezent spre a intra în comunicare cu persoane din multe alte orașe și din multe alte țări
  • cu cât mai mare e cantitatea de Comunicare pe care cetățenii genovezi, în special tinerii, reușesc s-o stabilească cu cetățeni din alte localități, cu atât mai mare e creșterea spirituală și avantajul pe termen lung al orașului însuși
  • cu cât mai mulți vor fi genovezii în stare să navigheze pe Internet, cu atât mai mult va fi Genova reprezentată în așa-numitul ciberspațiu, cu efecte pozitive pe termen lung de diverse naturi

se angajează Primarul și Primăria

să garanteze fiecărui cetățean care o cere putința de acces, prin rețeaua civică, la navigarea pe Internet și pe World Wide Web, în mod gratuit ori la prețul de cost

Proponente: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 6

Având în vedere că

organizarea datelor pe Internet, în absența unei corecte organizări și coordonări, poate ușor rezulta haotică

se angajează Primarul și Primăria

să acționeze, în materie de Internet, în coordonare cu celelalte Instituții Ligure deja active în domeniu, ca de pildă Provincia, spre a evita redundanțe și confuzii în crearea Genovei Virtuale.

Proponente: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 7

Având în vedere că

  • Internetul e instrumentul modern ideal pentru căutarea de informații de orice gen
  • pentru forțele politice care concură la administrarea acestui oraș e fundamental și va fi tot mai mult în viitor să poată dispune de cea mai mare cantitate și cea mai bună calitate cu putință de instrumente pentru căutarea de informații utile
  • orice cetățean care ar vrea să ia legătura cu forțele consiliare, spre a cere informații ori a expune probleme, ar trebui să poată face asta și prin poștă electronică

se angajează Primarul și Primăria

să ofere tuturor grupurilor consiliare oportunitatea de a accesa Internetul, spre a efectua căutări și a primi mesaje și semnalări prin poștă electronică din partea cetățenilor

Proponente: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine de zi nr. 8

Socotind urgentă necesitatea de a garanta o adecvată prezență a Genovei pe Internet

se angajează Primarul și Primăria

să prezinte Consiliului, în termen de trei luni de azi, un detaliat raport despre ceea ce se va fi făcut deja în materie, precum și un detaliat proiect despre ceea ce se va fi stabilit să se facă în viitor

Proponente: R.Quaglia (L.Pann).

Înapoi la cuprins



Ordine del giorno n. 9:

  • "Internet è certamente uno dei molteplici aspetti della comunicazione interattiva e multimediale.
  • La rete delle reti risente ancora, malgrado l'ampia diffusione, di notevoli problemi che nel rapporto cittadino Pubblica Amministrazione non devono essere tralasciati; per accedere a Internet il cittadino utente deve essere in possesso di uno o più connessioni e programmi adeguati alle esigenze del protocollo Internet, alla velocità di caricamento delle pagine da visionare, alla gestione quotidiana delle operazioni da svolgere.
  • Bologna sembra essere una delle città italiane che ha realizzato un'ipotesi di fornitura gratuita al cittadino dell'accesso Internet, in realtà le modalità sono diverse e più simili ad una bbs.
  • La rete civica deve essere un passo fondamentale della Civica Amministrazione perché la sua creazione permetterà al cittadino di ottenere una serie di informazioni sia di sentirsi parte di una "comunità" che dialoga, dibatte, comunica.

Si impegna il Sindaco e la Giunta

  • ad eseguire uno studio di fattibilità sulla creazione di una rete civica cittadina modellata intorno all'esperienza di altre città italiane (Torino, Milano, Roma, tanto per citarne alcune);
  • a provvedere alla destinazione delle necessarie risorse nell'ambito del bilancio preventivo 1997 da impiegare nell'attivazione della rete civica genovese;
  • a non ritenere la realizzazione delle pagine Internet sul Comune di Genova l'unica parte di un progetto di visibilità e interazione multimediale con la cittadinanza.

Proponenti: F. Azzarelli, M. Fisci (P.D.S.).


Ordinele de zi de la nr. 1 la nr. 9 sunt acceptate ca recomandare.

 

ALTE DOCUMENTE POLITICE ÎNGRIJITE DE R. QUAGLIA

COPERTĂ | CUPRINS | BIOGRAFIE | SCRIERILE MELE | SCIENCE FICTION | IMAGINI | | REVISTA PRESEI | LIBRĂRIE | POSTER | POLITICĂ | SATIRĂ | GUSTURI | PRIETENI | UMANITATE DIVERSĂ | CONTRIBUIE LA VIAȚA LUI ROBERTO | CONTACTE | LINKURI |

Photo of Roberto Quaglia Photo of Roberto Quaglia

Dacă vreți să contactați acest mutant
care cu timpul își schimbă fața,
știți cum să faceți.

Dacă nu știți, FACEȚI CLIC AICI

Dacă chiar nu reușiți, duceți-vă să vă plimbați

Ultima modificare, 23 octombrie 2003

© 1995-2006 by Roberto Quaglia