Moțiunea și aferenta Ordine de zi care urmează au fost pregătite de Roberto Quaglia, în calitatea sa de Consilier Comunal al orașului Genova, în luna mai 1996, și aduse în discuție în Consiliul Municipiului Genova pe 4 iunie 1996

Moțiune

Intervenția lui Roberto Quaglia (Lista Pannella)

În ultimii ani, unele părți ale Centrului Istoric, în special zona cuprinsă între Pollaiuoli, via S. Bernardo și stradone S. Agostino, au început să fie frecventate și în orarul de seară. Unul dintre efectele colaterale ale acestui fenomen a fost creșterea zgomotului ambiental, lucru care a pricinuit un de înțeles deranj unor rezidenți, ceea ce, la rândul lui, impune administrației noastre răspunderea unor alegeri precise și chibzuite. Să analizăm atunci bine fenomenul în curs în Centrul Istoric, astfel încât să fim siguri că ne dăm orientarea cea mai înțeleaptă, în binele interesului pe termen lung al orașului.
Zgomotul de seară, care pricinuiește binecunoscutele polemici, e înainte de toate un simptom. Mai înainte de a ne gândi să reprimăm simptomul, e bine să-i înțelegem bine cauzele, spre a vedea dacă ele sunt în sine nocive ori, dimpotrivă, virtuoase.
Cauza principală a zgomotului e un fenomen de agregare tinerească, în zone orășenești înainte abandonate, seara, lugubrei și necontestatei stăpâniri a vânzării-cumpărării de droguri ilegale. În orice societate umană oamenii, și mai cu seamă tinerii, au nevoia de a se agrega, și e drept și bine s-o facă. Proliferează în consecință localuri de întâlnire și băutură acolo unde lumea iubește să se agrege, și e drept și e bine să fie așa. Desigur, nu suntem obișnuiți, la Genova, să vedem agregarea de seară înflorind în adevărata inimă a orașului, în acea străveche inimă care e Centrul nostru Istoric. Suntem, vai nouă, obișnuiți să percepem Centrul nostru Istoric seara ca pe cea mai pustie și mai degradată dintre periferii, ocolit cu frică de concetățenii noștri plini de viață, abandonat sordidei domnii necontestate a unor abjecți traficanți. Nu suntem obișnuiți să-l vedem, și să-l gândim, mișunând de viață veselă, cum e drept să fie, și cum în multe alte locuri ale lumii, prin sănătoasa fire a lucrurilor, este. Înainte ca binecunoscuta degradare să fi măturat viața de seară din ulițele noastre, sunetul vocilor umane și — de ce nu — strigătele vreunui bețiv trebuie să fi răsunat în fiecare seară vreme de secole și secole în acele ulițe ale noastre care odinioară erau întregul nostru oraș. Azi încet și anevoie, viața se întoarce să însuflețească, spontan, serile Centrului Istoric genovez, hrănită doar de îndrăzneala celui care și-a investit propriile forțe și proprii bani în deschiderea de localuri de băutură și de întâlnire de seară.
Un asemenea fenomen, provocat cu meșteșug ca rezultat al unui precis proiect instituțional, ar fi floarea de la butonieră și mândria oricărei administrații. În schimb, ceea ce vedem e un fenomen independent și spontan. Ceea ce se petrece e un proces lung și anevoios, plin de neajunsuri și incidente, dar e un proces virtuos, început de puțină vreme, pe care trebuie să-l ocrotim și să-l favorizăm pentru superiorul bine al renașterii întregii Genove.
De-acum știm că viitorul Genovei va fi în turism. Știm că avem cel mai mare Centru Istoric din Europa. Și dacă n-ar fi degradarea, umană și materială, ar fi probabil și cel mai frumos. Așteptăm încrezători invaziile de turiști. Sunt un pic în întârziere, dar la urma urmei am făcut în trecut prea puțin spre a le atrage atenția, poate fiindcă eram încă pârliți de neplăcerile pe care vechii noștri turiști obișnuiți — sarazinii — obișnuiau să ni le pricinuiască. Dar azi am înțeles că a ne deschide spre turism ne convine, iar turiștii, sunt încrezător, vor sosi în masă, și ce vor găsi? Asta, firește, depinde de noi, depinde de întreaga Genova. Vor găsi turiștii, cum au găsit până acum, un Centru Istoric impunător, dar urât mirositor, seara lugubru, abandonat și periculos? Să nu se cadă în falsa convingere că turiștii prețuiesc o localitate de ședere doar pentru atracțiile cu care ea i-a atras! Turiștii pot și să vină la Genova spre a vedea acvariul și a privi frumusețile noastre arhitecturale, dar asta e o activitate care se desfășoară în vreo două zile cel mult. Oare stau aici mai mult decât vreo două zile turiștii pe care îi primim azi? Turiștii rămân într-un loc mai mult timp când acesta îi captivează cu propria ofertă de vitalitate, și mai cu seamă se întorc doar pentru asta. Atunci vrem ca milioanele de turiști care, presupunem, vor veni la Genova în anii următori să rămână aici doar două zile și apoi să nu se mai întoarcă niciodată? La urma urmei, de ce oare s-ar întoarce să revadă Acvariul și monumentele noastre, când le-au văzut deja? Cu tot ce e frumos de văzut în lume! Nu. În toate locurile turistice ale lumii turiștii merg prima oară poate atrași de o publicizată frumusețe a lucrurilor, dar zăbovesc mai mult timp și mai cu seamă se întorc pentru frumusețea oamenilor, pentru frumusețea socialității găsite. Pe ființele umane, mai mult decât orice altceva, le interesează celelalte ființe umane. De ce afluiesc turiștii în masă la Praga, la Paris, la Amsterdam, la Nisa, la Barcelona, la Edinburgh? Nu e doar pentru frumusețea locurilor, a monumentelor și a lucrurilor. Dacă ar fi așa nu s-ar înțelege cum de turiștii se îngrămădesc și la Rimini. Spre a atrage turiști orice atracție e îngăduită. Dar spre a-i face să rămână, și mai cu seamă spre a-i face să se întoarcă, trebuie să oferi vitalitate și socialitate umane.
Ce vor găsi atunci milioanele de turiști pe care plini de speranță îi așteptăm, când seara, după ce și-au dedicat ziua privirii și fotografierii lucrurilor frumoase pe care le avem, vor hoinări prin Centrul Istoric — și unde altundeva ar trebui să hoinărească un turist? — în firească căutare de viață și de socialitate?
Noi trebuie să lucrăm astfel încât ei să găsească ulițele noastre mișunând de ființe umane, dând pe dinafară de veselie și voioșie, pline de tot felul de localuri de întâlnire, în stare să mulțumească toate gusturile.
Dacă în schimb vor găsi, cum în mare parte găsesc azi, un teritoriu agonizând, înviorat în chip nedemn doar de pernicioasa prezență legănătoare a traficanților de heroină, ne vom fi aruncat la closet viitorul.
Cum s-a spus, e un drum lung, și nu lipsit de neajunsuri temporare. Zgomotul vitalității e unul dintre acestea, și neîndoielnic e cauza unui anume disconfort pentru unii rezidenți.
Orice intervenție tactică, din partea administrației orășenești, spre a reduce și a cuprinde disconforturile unor rezidenți, nu trebuie în niciun caz să sfârșească prin a contrasta ori, mai rău, a reprima fenomenul de agregare în curs, despre care discutăm acum, care înainte de toate constituie — și e important ca noi s-o afirmăm! — un cerc virtuos de revitalizare a inimii suferinde a Genovei.
Dacă se întâmplă, cum de fapt azi se petrece, ca străzile seara să se umple PESTE capacitatea localurilor de a le absorbi fluxul, asta înseamnă pur și simplu că localurile sunt încă prea puține. Când vor fi mult mai multe, spontan răspândite pe o arie mai vastă, problema zgomotului se va atenua de la sine. Plătim deci acum consecințele unor miopii anterioare. Intervenția noastră de administrație, așadar, trebuie să fie bine cumpănită, inspirată de o înțeleaptă și clarvăzătoare viziune strategică privitoare la fenomenele spontane în curs în anumită parte a Centrului Istoric. Dacă pe de o parte nu putem, și nu trebuie, să facem să prevaleze interesele acelor rezidenți izolați care trag deranj dintr-un fenomen care în sine e important și vital pentru tot orașul, e și adevărat că o acțiune mediatoare a Municipiului, menită să tempereze excesele câtorva indivizi — pe de o parte tinerii cei mai zgomotoși și bădărani, iar pe de alta rezidenții care aruncă bombe cu apă de la ferestre — nu poate decât să folosească intereselor tuturor. Dar medierea nu poate și nu trebuie și nu va trebui niciodată să aibă caracterul unei represiuni generalizate și nediferențiate. Tinerii, acolo unde se agregă, fac firește zgomot, e adevărat. Asta nu se poate evita, decât abolind tinerii. Și traficul orășenesc e zgomotos și deranjează — îmi vine în minte cine locuiește la un pas de autostradă, ori de calea ferată, ori de o cameră de gardă — dar nu de aceea se abolește traficul, nici trenurile, nici ambulanțele, nici se demolează autostrăzile din mijlocul orașului. Și atunci, vă rog, să nu-i demolăm pe tineri. Dimpotrivă! Să le favorizăm spontanele agregări cu o clarvăzătoare poziție de deschidere față de cine, în Centrul Istoric, răspunde prompt nevoilor lor tinerești deschizând localuri noi. Trebuie să-i ajutăm pe administratorii localurilor să-și rezolve problemele care apoi sunt și ale noastre, în chip colaborativ, pentru superiorul folos al orașului nostru. Dar să nu ne amăgim că o anume cantitate de zgomot ar putea să nu existe. Tinerii fac larmă și dezordine, e adevărat. O fac pretutindeni și o fac dintotdeauna, și e drept și normal să fie așa. Și la Veneția cetățenii uneori se plâng de zgomotul pe care miile de turiști îl fac pe ulițele lor, și seara. Dar ce-ar face Veneția fără turiști? Iar noi, cum o vom scoate la capăt dacă renașterea Centrului Istoric se va opri? Și la piazzale Kennedy, cu Parcul de distracții și celelalte inițiative populare, sunt probleme de zgomot. Vrem să suprimăm totul? Cred că nu. Azi, seara, o parte a Centrului Istoric se umple de tineri, de tineri zgomotoși. Am vrea să se umple și de alte categorii de cetățeni. Familii, persoane de vârstă mijlocie, vârstnici. Îmi amintesc în această privință cuvintele de bun-simț ale viceprimarului Evangelisti, de acum câteva zile, prin care el privea cu favoare o ridicare a nivelului de calitate al celor care frecventează localurile Centrului Istoric. Cum i-am putea da dreptate că nu? E util însă să înțelegem că anumite transformări încep în chip necesar de „jos”, fără a vrea aici să atribuim cuvântului „jos” vreo accepțiune negativă. Avangărzile noilor comportamente sunt mereu tinerești. Motiv pentru care e inevitabil ca repopularea de seară a străzilor și a localurilor Centrului Istoric genovez să pornească de la tineri, și inițial tocmai de la cei mai vioi și zgomotoși dintre ei. Vor urma tineri mai liniștiți și mai placizi, și apoi treptat indivizi din toate categoriile sociale, în ordine descrescătoare de vioiciune și exuberanță.
Viața se întoarce, în Centrul Istoric. Sarcina primordială a administrației e de a o ajuta, a o asista și a o stimula, apărând-o, dacă e nevoie cu aceeași fermitate și hotărâre pe care această primărie a arătat-o în alte ocazii. Să se ia, firește, măsurate inițiative tactice față de acei câțiva indivizi izolați care n-ar respecta normele conviețuirii civilizate, dar numai în cadrul unui amplu și limpede plan strategic de sprijin și solidaritate colaborativă față de acel fenomen de revitalizare a Centrului Istoric care a început, care prosperă și care cu orice preț trebuie să-și continue cursul, dacă vrem ca Genova să renască, întorcându-se să fie, în secolul următor, un bun loc unde să trăiești.

Roberto Quaglia, 1996

Mai sus-numita Ordine de zi a fost ulterior votată și aprobată. Iată reprezentarea pe care ziarul genovez „Il Secolo XIX” a dat-o celor discutate și hotărâte în Consiliul Comunal.