
 |
LA REALTÀ NI SFOTTI PIRCHÌ NUN C’È
Caro Maurizio Costanzo Show,
capita quarchi vota ca si senta la vogghia o lu bisognu (dui sinsazioni suru) di pinsari o di diri o di scriviri quarchi cosa di ’ntilligenti, uniti ô timuri di nun essiri ’n gradu. Si havi la consapèvolizza ca si putissi, puru sapennu ca ’n chidd’istanti nun si po’. Li pinseri su’ cunfusi, ma nun tantu di nun sapiri ca lu su’. È ’na cundizioni frustranti, pirchì ci si adduna di arrivari a nu passu di pinseri ca suddisfassiru l’esigenza ca nuiautri avvirtemu di li pinsari, senza ca però iddi sòrginu o puru sulamenti appàianu pi n’istanti ntâ nostra menti. Ni sintemu stúpidi, assai di cchiù di cu’ mai ha pinsatu di lu essiri semplicimenti pirchì nun ci è mai vinutu ’n menti, fòrsi pirchì lu è.
Succedi po’ ca sti istanti si protràggianu, addivintannu periudi e ’nteri fasi dâ vita. ’N tali circustanzi, la cuscienza fatica a rimaniri ancurata a ’na linia di pinseri pi cchiù di quarchi breve minutu. L’entrupìa, tantu pi adupirari ’na parola difficili, è ’n agguatu e culpisci a funnu. Chi voli diri sta frasi? Faciti finta di nenti. Tantu pi rènniri l’idea ô megghiu, nun ci faràmu scrúpulu di lassari ca stu fenòminu s’appàlica a nuiautri stissi ccà e ora. Sapennulu ’n anticìpu, lu litturi patirà di menu, oppuru no.
Semu tutti ’ncastrati ntâ realtà, qualsiasi cosa sta frasi vogghia diri oppuru dici sò malgradu. La realtà è nu pizzu buffu, puru pirchì nun havi nu paisaggiu ben definitu. Defatti, li elementi cchiù simòventi dû paisaggiu palèsanu ’na grottesca attitúdini a passari chidda parti dû paisaggiu ca iddi àmanu etichettari cu lu vòcabbulu "tempu" a litigari supra l’aspettu dû paisaggiu stissu. Troppu crìpticu? Ogni tantu lu paisaggiu è incomprinsibbili, lu sacciu, e è beni ca lu sapìti puru vuiautri, oppuru no.
Ntâ realtà lu paisaggiu è tuttu. Almenu dû puntu di vista di chidda parti dû paisaggiu ca havi occhi pi taliari, cioè pi esempiu nuiautri. Avìti nutatu comu si fa cchiù concretu lu discursu quannu si tira ’n ballu chidda sinnò trascurabbili entità ca ni piaci chiamari "nuiautri"? Nun l’avìti nutatu. Ma mancu ju, lu cunfessu. Facia sulu finta. Staju facennu finta ’n tutti li sensi. E certu fazzu puru sensu facennu finta accussì.
Qualsiasi discursu si faccia, â fini si finisci sempri a parrari dâ realtà. Mai prutagunista fu cchiù scanusciuta dâ nostra diva di sta lettera e di sta vita.
E si nun esistissi? Sarrìa nu bonu corpu di scena. Tutti li cchiù pinsirusi pinsaturi a pinsari ’n vanu pi viti ’nteri a quarchi cosa ca nun c’è. Nun è mancu accussì scioccu pinsari ca ’n realtà la realtà nun ci sia pi nenti. Si ci fussi, quarchidunu l’avrìa truvata, di quarchi parti, e l’avrìa mustrata ’n giru, ê àutri, e iddi (li àutri), avrìanu istantaneamenti capitu ca si trattava propriu dâ realtà. La realtà vera nun po’ lassari dubbi, nun po’ vìniri interpretata. La realtà vera po’ sulamenti essiri una, inconfundibbili, evidenti. Chiddi ca pritèndinu di ni cuntari ca hannu truvatu quarchi cosa ca secunnu iddi sarrìa la realtà, ma ca a nuiautri pari ’na strunzata o peggiu (o megghiu... tantu nun cancia nenti), evidentimenti hannu pigghiatu n’abbagghiu, sinnò ci avrìanu istantaneamenti cunvintu tutti.
La realtà accussì è ’na ipòtisi maligna, pirchì la circari intasa li nostri già pocu durèvoli viti, distogghiennu la nostra attinzioni di chiddu ca cchiù conta. Nun sacciu di chi si tratta (chiddu ca cchiù conta), pirchì evidentimenti puru ju sugnu ’ncastratu dintra sta storia dâ realtà, comu fra parèntisi puru tutti vuiautri (e pi "vuiautri" intennu cu’ sia ’n sta etichetta ama si ricanusciri, pi esempiu cu’ leggi, ma sulu pi esempiu).
Semu circundati dâ realtà, nun ’n sensu reali (avemu stabbilitu ca nun esisti), ma ’n sensu metafòricu. Ovveru, la realtà ni ha ’ngaggiatu ntâ trappula custituita dâ sò inesistenza.
Unni sia taliamu, amamu o udiamu crèdiri (ma sempri cridemu) di vidiri la realtà. Ma puru unni sia ascutamu, tuccamu, aduramu, assaggiamu. Ci cumpiacemu o ci dulemu di percipiri realtà unni sia. Eppuru avissimu a aviri suspetti. Quanti voti videmu nu bìpedi a forma di fimmina umana o di masculu umanu e esclamamu pinsannulu: "Chi bedda figa (o figo)" e quarchidunu ô nostru shiancu obietta ca figa o figo idda o iddu pi nenti nun è. È già ’n sti nichi cosi ca la realtà si sputtana, tradennu la propria evidenti inesistenza. Figuramunì li cosi cchiù grossi, comu quannu la realtà ca nun c’è si travesti (o accussì ni pari) di Bene e di Male, causannu dissidi puru cchiù grossi di chiddi inerenti ê prifirenzi sessuali.
La realtà ni pirsèguita, perfetta ntâ sò ostinata, indiffirenti e assoluta inesistenza.
Putissimu puru finiri di ni parrari, almenu nuiautri ca ci stamu addunannu ca nun c’è. Si ni occúpanu già ’n troppi, ca pritèndinu a ogni occasioni di ni spiegari chi cosa la realtà sia, e a tali fini ci angústianu senza tregua nè impussibbili pietà. Di fattu, nun è fòrsi ca pritinnennu di spiegari cu tanta pricisioni chiddu ca la realtà non sia, nuiautri si cummètta ’n última anàlisi lu stissu gestu ca cumpi cu’ tenta di spiegari chiddu ca idda sia? Nun è l’erruri insitu propriu ntâ dumanna ’n sé?
Piantamula cî dumanni stèrili.
La inesistenza dâ realtà addiventa evidenti quannu li allucinazioni ni cògghinu. Li metàfuri intrapsìchichi collàssanu e si cunfònninu, tradennu la sò natura, appuntu, di sèmplici metàfuri, e nun di fidili specchiu dâ realtà. La menti umana o chiddu ca nuiautri chiamamu accussì, è defatti nu meru custruttu di metàfuri urganizzati. Tìpicu di ’na metàfura è la funzioni di rapprisintari quarchi cosa comu l’anàlogu di quarchi cos’àutru. Nudda metàfura è accussì la realtà. Pirchì qualsiasi cosa, a cui nuiautri si pensa, a ben pinsarci, è esclusivamenti la metàfura di quarchi cos’àutru, chi cosa ni cunsegui?
Ma nun vulevamu la finiri cî dumanni stèrili?
Sarrìa cchiù gradèvoli occupari lu nostru tempu a assapurari la discrizioni di nu bonu pranzettu culinariu o puru sessuali, oppuru ni godiri direttamenti lu pranzu o lu sessu o tutti e dui ’nsemi o quarchi cos’àutru ca nun mi veni ’n menti pirchì doppututtu aju puru ju li mei manìi e pensu ca nun mi biasimiràiti troppu si sti manìi cuinvòrginu la masticazioni di manciari e la digustazioni di sessi, garantennu comunqui, a cu’ sia tra sti righi vaja assorbennunì lu vagu sensu, ca sti manciari e sti sessi tegnu sempri cura di silizziunari cu granni gustu pirchì è propriu ’n funzioni dû gustu ca stu gustu m’induci ca mi li gustu di gustu.
Mi pari ca chistu possa pi oggi abbastari, e puru sapennu ca chistu è illusoriu oppuru no la piantu ccà e accussì sia almenu pi nu pocu.
Roberto Quaglia
L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, pò essiri liggiuta, scarcata supra ô computer, stampata e cupiata senza lìmiti, sulu pi usu pirsunali. Tutti li testi e li illustrazioni su’ pruprità di Roberto Quaglia e nun pònnu essiri adupirati sani sani o ’n parti senza autorizzazioni. Lu prugettu gràficu e li cumpunenti gràfichi di sti pàggini su’ pruprità riservata di Roberto Quaglia. L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, nun pò essiri missa ’n vènnita a nuddu tìtulu senza privia autorizzazioni.
© 1994-2000 Roberto Quaglia.
|