‹ Ìnnici dû situ · Pàggina dû museu · repertu ristauratu
Spartìllu:FacebookXWhatsAppTelegramEmail
Lu accussì dittu Roberto Quaglia, canusciutu di mia puru comu Me Stissu (Caro Maurizio Costanzo Show... lettera n.12)
lettera n.12

La sula pirsuna ô munnu ca vurrìa putiri canusciri a funnu è mia stissu, ma pi ora nun ni viju la possibbilità.

OSCAR WILDE

Di Roberto Quaglia si po’ diri qualsiasi cosa senza canciari mancu nu pocu lu fattu ca qualsiasi cosa si dici nun cancia chiddu ca dici Roberto Quaglia.

GIGI PICETTI






















LU ACCUSSÌ DITTU ROBERTO QUAGLIA, CANUSCIUTU DI MIA PURU COMU ME STISSU

Caro Maurizio Costanzo Show,

parramu ora di mia, di l’auturi di sti righi, di chiddi ca l’hannu pricèduti e di chiddi ca vinirannu appressu.
Cunfessu di mi canusciri. La longa cunvivenza cu mia stissu m’ha aiutatu nun pocu. La cchiù parti dî voti ca mi taliu â specchia mi ricanusciu senza troppi prubblemi.
Sugnu registratu a l’anàgrafi cû nomu di Roberto Quaglia, e mi risulta ca è accussì ca sugnu sempri statu chiamatu, fina dâ mia nascita (maggio 1962). Lu nomu miu spiega però assai pocu di mia, cunsidirannu puru ca nun lu tegnu ’n esclusiva. Puru si nun è nu fattu frequenti, cuesistinu ’n Italia vari "Roberto Quaglia", individui câ stissa etichetta puru nettamenti distinti, mulicularmenti, psicosomaticamenti, esistenzialmenti e ecunomicamenti, unu di l’àutru. A Gènova semu, pi quantu mi sia notu, ’n dui a essiri chiamati accussì, e nun ni semu mai ’ncuntrati, puru si ju mi sugnu ’n vari occasioni ’mbattutu ’n individui ca canuscìvanu pirsunalmenti lu miu omònimu. Ma chistu è pi nenti interissanti, puru pi mia.
Chiddu ca l’auturi di sti righi pensa di essiri è argumentu assai cchiù interissanti, si mi cunsintiti stu sboccu di vanagloriusa esibizioni di introspizioni.
Chiddu ca l’auturi di sti righi pensa di essiri è naturalmenti ’na faccenna assai cumplessa, e si nun fussi accussì nun si putissi diri ’na quistioni interissanti.
Mi limitirò dunqui a sfiurari sulu lu tema, materia assai cchiù adatta a l’autobbiugrafìa o a l’assidua frequintazioni dâ pirsuna mia, ca a ’na lettera ô Maurizio Costanzo Show, puru si chista veni spartuta supra Internet di l’umanità.
’N ’na lettera ô Maurizio Costanzo Show, lu gran totem dâ Sociità Tilivisiva Taliana, è bruttu a s’allargari ’n purpittuna autoilugiativi. Beddu è ’mmeci abbagghiari cu ’ntirmittenti lampi di sìntisi.
Isaac Asimov, lu gran auturi di fantascienza, scrissi ’na serii di raccuntini gialli chiamati "Il Club dei Vedovi Neri". Li membri di stu club interrugàvanu ritualmenti li propri graduti ospiti accuminzannu câ dumanna pruvucanti: «Iddu comu giustifica la sò esistenza?» Unu dî tanti significati implìiti ’n sta dumanna era pressappocu: «Quali funzioni útili teni ntâ sociità umana?»
’N ’na vita si pònnu ’ncarnari tanti o pochi funzioni, spissu puru ’n cuntraddizioni una cu l’àutra, certu è ca mai unu è senza ruolu. Puru l’essiri senza ruolu è nu ruolu. Puru cu’ s’accidi, perfettu esemplari di cu’ senti di aviri persu ogni propriu ruolu e funzioni, ’n realtà si cala ossessivamenti ntô ben difinitu ruolu di cu’ s’accidi, indispensabbili pi ci arrivari.
Giustíficu ju, davanti a mia stissu, la mia esistenza? La risposta è nu fattu privatu miu, ma si po’ ’ntuiri. Cu’ ha sanu sanu giustificatu davanti a sé stissu Lu Propriu Esistiri, perdi interessi a si cimintari ntê jochi di l’Essiri, e mori, o cuntenti aspetta di lu fari. Cu’ sapi di nun aviri giustificatu pi nenti la propria esistenza davanti a sé stissu, o inaspittatamenti reagisci cu forza o cchiù facilmenti succumbi a sta cuscienza, ma la sò morti o aspettu di morti è assai menu cuntenta.
Aju lassatu signi, staju lassannu signi duranti lu miu percorsu terrenu?
Embe’, quarchi signu macruscòpicu c’è, e pi quarchi tempu ristirà. Aju scrittu vari libbra, vìrgini e ’nèditi ’n Italia, ma ’n paisi luntani sbucciati â vita, editissimi e, suprattuttu, vinnutissimi. Aju pi anni gistutu la Panteca di Gènova, locali uriginali di ’ncontru sirali, fucina di artisti e fini pinsaturi, ca tali fòrsi nun sarrìanu addivintati senza ddu sò nidu o covu ca cu gran fatica aju mantinutu ’n vita. Certi d’iddi su’ inevitabbilmenti tracimati ’n quarchi Maurizi Costanzi Show. Àutri signi di vita nun vi riguardanu, o fòrsi ’mmeci sì, comunqui senza vinni parrari vi garantisciu ca l’aju lassati e ancora l’aju lassu.
Aju canusciutu e ancora canusciu pirsunaggi di gran rilievu mintali. Trascurannu di minziunari li taliani, pi nun murtificari li sidicenti saccenti assenti dî mei elenchi, mi pregiu di esibiri la mia recenti fitta e gustusa currispunnenza cu Robert Sheckley, unu tra li megghiu pinsaturi ca la littiratura americana àbbia mai pruduttu, li inebrianti cunvirsazioni cu Jack Cohen, pirotècnicu scienziatu e scritturi ’nglisi, li ricurrenti maratoni spiculativi cu Florin Munteanu, eclètticu scienziatu rumenu e gran amicu pirsunali, li fugaci ma ripetuti ’ncontri cu Norman Spinrad, John Brunner, Harry Harrison, Frederik Pohl, Gianluca Vialli... tutti sti nomi nun vi dìcinu nenti, fora l’últimu? Embe’, iddu rapprisenta l’única bugìa di l’elencu, e fòrsi l’únicu nomu notu a cu’ leggi. Nun è curpa mia. Chi v’aspittavavu di mia? Ca ’n stu strittu simulacru di autobbiugrafìa minziunassi sulu chiddu ca ê mei occhi pocu ’mporta ma ca li modi ’mpiranti e li tradizioni autobbiugràfichi ’mpunissiru? Nenti di fari! Mi tegnu accuratamenti a la larga dû vi spiattillari quanti lingui ju sacciu parrari, quali tìtuli di studiu avissi a mi vantari di pussèdiri o vrigugnarimi di nun aviri, quanti e quali rilazioni àbbia cunsumatu cu l’àutru sessu (o lu stissu? o li àutri ancora?), quali sianu li particulari psicoanatòmici dû miu vìviri cutidianu, di chiddu settimanali, minsili e annuali, quali sia lu culuri dâ mia peddi. E si ju fussi niru? Vuiautri chi ni sapiti? Nun v’affinniti si propriamenti dicu "niru" e nun "extracumunitariu". Cu’ adopira la parola "extracumunitariu" è giniralmenti n’ingènuu o nu fissa o tutti e dui, e nun mi vogghiu suttrairi dû lu diri. La nanna mia è defatti ’na extracumunitaria, o almenu, lu è stata fina a quarchi jornu fa. Daveru! Surprisi? Ma nun è nira. È austrìaca. Fina a pochi jorna fa l’Austria nun facia parti dâ cumunità eurupea. Accussì idda è sempri stata ’na extracumunitaria. Comu li mei amici americani, e li nostri nimici svizzeri (amici? nimici?). Cu’ adopira la parola "extracumunitariu" pi discrìviri nu niru è giniralmenti nu fissa dâ peggiu speci, cioè nu fissa ipòcritu. Pû niru nun cancia nenti, pirchì doppu nu pocu puru la parola "extracumunitariu" addiventa n’insultu. L’insultu nun sta mai ’n ’na parola, ma ntâ menti vulgari di cu’ la adopira. Sulu ca accussì nun ci si capisci cchiù nenti e a finiri ’nsultata finìsci pi si ritruvari puru la nanna mia, pirchì datu ca è extracumunitaria havi a essiri nira pi forza e vènniri ciondoli supra li spiaggi e ca ’mmeci si ni torna a casa sò ca cchiuttostu nuiautri ca nun semu razzisti la aiutamu ddà ’n ddu sò paisi.
Ecco, mi sugnu distrattu n’àttimu, e già chista autobbiugrafìa pari dicisamenti nun essiri cchiù tali, ma lu sòlitu simulatu deliriu ca spuntaneamenti esalu tutti li voti ca sugnu mia stissu puru nun essennulu pi nenti. Coerentimenti allura la finìsciu, arricurdannuvi ’n chiusura li dati essenziali. Mi chiàmanu tutti Roberto Quaglia, e aju accussì finutu pi crèdiri di aviri lu nomu miu. Cridu cu ’ntinsità variàbbili di essiri mia stissu, puru quannu cridu di essiri quarchidunu àutru. Cridu comunqui sempri di crèdiri. Pensu di pinsari, e quarchi vota pensu di pinsari di pinsari. Cercu di essiri curtesi cu mia stissu, puru si quarchi vota mi levu lu salutu. Quannu mi ’ncontru pâ strata mi ricanusciu quasi sempri e lu cchiù dî voti mi fermu a scanciari dui chiàcchiari cu mia stissu, fina a quannu li mei discursi mi vèninu a noia e allura mi mollu prumittennumi però di mi tilifunari, ca però nun lu fazzu mai, puru pirchì lu sacciu ca truvirìa la linia accupata. Li barzelletti ca mi cuntu nun mi fànnu cchiù rìdiri pirchì li sacciu già tutti. Quannu nun sugnu d’accordu cî mei discursi mi mannu a ddu paisi e po’ mi parru mali di mia, ma nun mi dugnu retta. Mi calùnniu, ma nun mi cridu, nè mi quèrelu. Â fini tornu a mi frequintari cu frequenti frequenza. Sugnu vivu, ma nun l’aju fattu apposta, puru si nu pocu mi ni approfittu. A l’attu di scriviri tuttu chistu l’anàgrafi mi cunsidira trentaduenni, ma lu sacciu ca nun durirà pi sempri. Quarchi vota mi divertu, àutri voti no. Ma cercu comunqui sempri di nun m’annuiari, ca suggerìsciu di fari a tutti, pirchì annuiarisi nun è cosa po’ tantu brutta, ma è nuiusu.

Roberto Quaglia





Lassa nu Cummentu.

Leggi li cummenti di l’àutri.

Mi piaci! Mi piaci! Mi piaci!

Ìnnici dî lèttiri.

Cupirtina.

Ma chi è Roberto Quaglia?





L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, pò essiri liggiuta, scarcata supra ô computer, stampata e cupiata senza lìmiti, sulu pi usu pirsunali. Tutti li testi e li illustrazioni su’ pruprità di Roberto Quaglia e nun pònnu essiri adupirati sani sani o ’n parti senza autorizzazioni. Lu prugettu gràficu e li cumpunenti gràfichi di sti pàggini su’ pruprità riservata di Roberto Quaglia. L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, nun pò essiri missa ’n vènnita a nuddu tìtulu senza privia autorizzazioni.
© 1994-2000 Roberto Quaglia.




















Spartìllu:FacebookXWhatsAppTelegramEmail